Breaking News
Home / Actualitate / Tânăr reținut pentru infracțiuni rutiere săvârșite în mod repetat

Tânăr reținut pentru infracțiuni rutiere săvârșite în mod repetat

La 11.09.2020 în jurul orelor 20:05, lucrătorii din cadrul Poliției Orașului Cajvana l-au identificat pe un bărbat de 31 ani, localnic, pe Drumul Comunal 43 în zona numită “Dealul Comăneşti” în timp ce conducea autoturismul fără a deţine permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
Întrucât cel în cauză a mai fost depistat conducând la data de 19.05.2020 un autoturism fără a deţine permis de conducere, faţă de acesta a fost dispusă măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în arestul IPJ Suceava.
Bărbatul va fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi în vederea luării unei măsuri privative de libertate.

Publicitate
serjexim

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Peste 400 de șoferi testați cu aparatul etilotest în cadrul unei acțiuni de prevenire a accidentelor pe fondul consumului de alcool

În contextul situației operative existente la nivelul județului Suceava precum și în scopul impunerii unui …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.