Home / Botosani / O altă (re)descoperire legată de familia Poetului Mihai Eminescu? Călinești-Cuparencu, satul bunicului patern al (Poetu)lui Mihai Eminescu, cantorul Vasile Eminovici

O altă (re)descoperire legată de familia Poetului Mihai Eminescu? Călinești-Cuparencu, satul bunicului patern al (Poetu)lui Mihai Eminescu, cantorul Vasile Eminovici

D.M. Gaftoneanu, Botoșani

Casa documentară Vasile Eminovici:

La inițiativa ing. Florin Usatiuc din Vatra Dornei și a poetului Ioan Manole, a fost achiziționată o casă bucovineană din lemn (o casă cu cerdac, acoperită cu șindrilă, asemănătoare celei în care a locuit dascălul Vasile Eminovici, bunicul lui Mihai Eminescu). Ea a fost strămutată în vechiul cimitir al bisericii din satul Călinești-Cuparencu, acolo fiind amenajat un „Punct documentar Eminescu”. Casa memorială a fost dotată treptat cu câteva piese de mobilier și obiecte de epocă. În fața casei a fost amplasat un bust din bronz al poetului Mihai Eminescu, pe un bloc masiv de andezit; bustul a fost realizat de sculptorul botoșănean Marcel Mănăstireanu. În anul 2005, satul Călinești-Cuparencu a fost inclus în circuitul de desfășurare a Festivalului Literar „Mihai Eminescu”, organizat sub egida Consiliului Județean Suceava.

Citisem recent într-un impecabil eseu al unui om de cultură cu multă personalitate, articol presărat cu figuri de stil și expresii savuroase (marcă înregistrată a casei!), rezum, că, pelerin pe fața Pământului, turist străin și nu colonist cum se dorește, omul este o creație divină „întru mister și pentru revelare”,  cum l-ar descrie cu multă profunzime filozofică marele Lucian Blaga. Existențial, prototipul uman în continuă evoluție spre perfecțiune- {aici nu puțini ar cădea pradă unui sarcasm devastator când ar analiza t(ip)arele morale ale societății în care trăim!}- este predestinat să alerge toată viața în căutarea Adevărului, simbol și pecete a Marelui Arhitect al Lumilor Văzute și Nevăzute, un adevăr pentru care trebuie să trudească din greu, să se anevoiască, să se sacrifice, să își asume riscuri… Să afle cine este cu adevărat propria persoană, cine sunt ceilalți, ce este viața, care sunt legile după care se ghidează societatea în care s-a născut… Ce anume se află în mod natural la scară micro și macro în jurul lui și care îi este locul, rolul, datoria, talantul, misiunea încredințată pentru scurta-i viețuire pe modestul fir de praf numit Terra rătăcit printre umbrele giganților ce aleargă bezmetici cu viteze orbitoare prin cotloanele ale întinderilor fără capăt ale Universului…

Obeliscul de la Bursuceni, placa de marmură inscripționată de la Joldești și busturile pe fotoceramică ale Poetului Mihai Eminescu și mamei sale, Raluca

Există în viață întâmplări cu happy-end după care te bântuie bănuiala că soarta te-a adus taman la momentul potrivit în locul potrivit, desigur există fatalmente și un revers al medaliei, dar nu la acela vreau să fac referire. Personal intuiesc, și chiar nu știu cine m-ar putea contrazice, că am văzut lumina zilei în mai puțin pomenitul străvechi sat natal de pe firul Siretului tocmai pentru a confirma prin legenda-povestire a neamului meu cunoscută din copilărie spusele (frate)lui Poetului, Matei Eminescu, referitoare la strămoșul cazac al acestuia, tatăl bunicii sale materne, Paraschiva Brehuiescu-Donțu.

Mâna neiertătoare a destinului te trece prin bune și rele, ar spune unii, dar eu sunt tentat să cred că există un echilibru, o paritate cu propriile noastre alegeri, și până la urmă absolut nimic nu e la voia hazardului pe fața pământului. Cu riscul de a fi catalogat că fac apologia unui obscurantism orb și irațional, deseori am impresia că tot ce ni se întâmplă este un rău necesar al șlefuirii noastre spirituale impus prin legi universale, iar gradul de cunoaștere al fenomenelor din Cosmos la care am ajuns este doar o infimă parte a unei construcții spirituale asupra căreia mintea noastră limitată nu are nici control și nici măcar un surogat de privire de ansamblu.

La cestiune, stimabile, la cestiune! Pe data de 15 septembrie a.c., după-amiază, mă sună d-l profesor Sergiu Manolache- pentru cei care mai au nevoie de această precizare/prezentare, Domnia Sa este eminescologul căruia îi sunt veșnic îndatorat pentru faptul că m-a ajutat dezinteresat și a (și) participat efectiv la incursiunile în arhivele din Botoșani pentru a-mi definitiva căutările legate de antecesorii familiei mele. Îmi spune încântat că a doua zi va merge împreună cu un mic grup (nu au dorit să li se publice numele), la Călineștii lui Cuparencu, acolo unde făcuse deja o scurtă vizită premergătoare și găsise, printre alții, familia lui Ghiocel Eminovici, care, se pare, avea ceva legături, mai mult sau mai puțin discutabile, e adevărat, cu strămoșii paterni ai Poetului Eminescu. Așa că îmi propune să merg cu dumnealui pentru a scrie un scurt articol despre localitatea în care s-a născut tatăl genialului nostru poet național Eminescu și, în egală măsură, ilustru gazetar în prima linie a apărării ființei noastre naționale românești, calapodul termenilor în care îi place dumnealui să mi-l prezinte întotdeauna.

Mai mult, mi-a spus că în zonă a avut două dintre rudele dumnealui de a căror memorie era profund atașat. E vorba despre Alexandru Smochină, unchiul soției dumnealui, absolvent al Școlii normale Mihai Eminescu, fost învățător de pedagogie-psihologie la Școala din Șerbăuți, născut la Râșca, Ripiceni și mort în război pe frontul antisovietic, spulberat fiind de un obuz.

Apoi, despre cumnatul Mihai Bunduc, învățător la Călinești-Cuparencu, tatăl doamnei inspector general Rodica Alexandru, fostă director la Liceul Pedagogic și la Liceul Ștefan cel Mare“.
Cum să refuz o invitație atât de tentantă, nu mai fusesem niciodată în zonă, deși citisem de-a lungul timpului o mulțime de însemnări și cunoșteam multe amănunte legate de rădăcinile de acolo ale
eminovicilor, iar în seara respectivă, de bucurie că am șansa de a ajunge cu așa o selectă companie în acest sat, ajutat fiind și de memoria mea de elefant… bătrân, am și alcătuit un crochiu cu paginile de început ale prezentului documentar despre Călineștii lui Cuparencu.

Trebuie să amintesc că am avut pregătită mai de dinainte și o prezentare sumară a ceea ce a fost și se află acum în perimetrul satului, inclusiv locul real al casei bătrânești a dascălului, undeva vis-à-vis de casa parohială, mi se spunea, de la niște familii care au locuit multă vreme acolo.

La școală, clasele primare se făceau în ruteană, eram practic sub ocupație sovietică… rugăciunea Tatăl nostru și Crezul le-am învățat acasă ca pe apă, tata era preot… conacul boieresc al familiei Marin, deosebit, cu spații verzi, magnolii și toporași vienezi devastat de către săteni… oameni băuți urcați pe mobila din căruțe… un jaf, dacă nu orchestrat sau încurajat, a fost măcar unul cu știrea noilor autorități… mai apăreau și tensiuni interetnice… castelul de apă de la intrarea în sat… cantonul silvic… noua orânduire socialistă… localnicii nu erau deloc avuți… profesorul distins, mereu preocupat de notițe și schițe, extrem de politicos, sosit de la București la casa preotului pentru a investiga ce a mai rămas din familia bunicilor lui Eminescu… s-au reținut în cărți prea puține lucruri din caietele cu însemnări și cu declarații… am cunoscut-o pe bătrâna Matroana Repta și pe fiul ei Ștefan, ea avea grijă de copiii preotului… Ion Cozmei ne spunea că noi suntem dintr-o ramură ceva mai apropiată de bunicul lui Eminescu ca el… tatăl meu, Mircea Iseceanu, a absolvit liceul cu bacalaureat, a fost învățător, apoi a fost luat prizonier în război, ulterior a fost cooptat în învățământ și a colaborat cu A.Z.N. Pop la cartea dumnealui… mai sunt și Mălinești, cei din familia Volcinschi și-au schimbat legal numele în Vâlceanu…

Despre caracterul (total) inedit al unora dintre cele relatate aici am anumite rezerve bazate pe informații pe care le consider certe și nu ar fi nicio surpriză dacă dovezi ulterioare ar demonstra că profunda cugetare „nimic nu e nou sub soare” se repetă și în acest caz.

Căutam un răspuns mai multor întrebări pe care mi le-am propus, dar, pentru că îmi era limpede că nu o să am la dispoziție o investigație de mai lungă durată, m-am oprit doar la acestea trei: de a cerceta/întreba/căuta detalii referitoare la Ștefan Eminovici, bănuit că ar avea lângă Dumbrăveni descendenți, apoi dacă teoria originii ardelenești a familiei Eminescu este bătută în cuie cu documente de necontestat și dacă la aniversarea a 400 de ani de la zidirea Mănăstirii Putna, la festivități,  Mihai Eminescu și Ciprian Porumbescu s-au cunoscut sau chiar ar fi fost rude pe mai departe, cum se mai spunea. Până la urmă, unde dai și unde crapă, aveam să rămân doar cu… scheletul planului, am tras concluzia că sunt întrebări-maraton, așa că m-am consolat cu concluzia de bun simț că toate lucrurile își au o vreme a lor.

A doua zi de dimineață, o zi caldă, superbă, de toamnă autentică, parcă predestinată pentru călătorii de neuitat la obiective culturale, din categoria acelor excursii pe care le faci o singură dată în viață, așa că i-am mulțumit din suflet pentru originala propunere de a mă scoate din casă d-lui profesor Manolache, om de mare caracter, ca întotdeauna.

„…Domnule, dacă promit ceva, să fie clar, eu mă țin de cuvânt!” Am călătorit cale de vreo 50 de km sporovăind câte-n lună și câte-n stele împreună cu d-l profesor Manolache, pe asfalt o scurtă vreme, iar mai apoi pe un drum îngrozitor de țară folosit pe alocuri ca drum forestier, mai rău chiar nici că se putea, era undeva la limita… de sus a coșmarului, se pare că ghidarea prin GPS către destinația Călinești-Cuparencu a șoferului microbuzului, probabil din dorința de a scurta drumul, ne-a jucat o festă de zile mari. Traseul străbătut printr-un peisaj pe jumătate sălbatic amintea mai degrabă de o secvență autumnală din „România pitorească” a lui Vlahuță decât de căile de acces necesare integrării noastre depline în Uniunea Europeană, și foarte probabil că era mai potrivit de străbătut la pas cu piciorul sau călare pe Pisicuța lui Calistrat Hogaș decât cu un vehicul auto, fie acesta și unul nou-nouț și în perfectă stare de funcționare.

În fine, judecând la rece cu mintea de acum, nu cred că am cunoscut un context mai potrivit ca să-mi repet până la saturație binecunoscutul citat: „Dacă găsești un drum fără obstacole, probabil că drumul acela nu duce nicăieri.” (J. F. Kenedy)

După ce am văzut Casa Documentară Vasile Eminovici și statuia ridicată de sculptorul botoșănean Marcel Mănăstireanu (deosebit artist!) am mers în apropiere la Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, „târnosită” la 1805, un an după sosirea în sat a dascălului Vasile Eminovici. Ni se spune că, datorită morții ctitorului Mihalache Cuparencu- Maria, Mihalache, Ion și Vasile erau copiii lui Miron, fiul lui Vasile, fost „cupar”, de unde și numele lor de familie prin rutenizare- deși era terminată de pe la 1799, acest lucru a fost oficializat șase ani mai tîrziu. După moartea celor trei fraţi Cuparencu, satul e moștenit de către fiii lui Ion – Gheorghe şi Luca Cuparencu (Mihalache şi Vasile n-au avut copii). Cercetând mormintele dimprejurul bisericii, am observat lângă niște lucrări de restaurare ale unor monumente funerare o cruce din piatră binișor înclinată, cam la 30 de grade, în mod evident lăsată de ani buni în paragină… M. V., femeie în etate, decedată la 1904… Numele de familie al acesteia apărea și pe alte cruci, dacă îmi amintesc bine. Nu am redat numele în clar pentru a nu impieta în vreun fel asupra memoriei defunctei, cu atât mai mult cu cât nu am nici un fel de legături cu urmașii direcți. Eram lângă monumentul funerar, când, pe spatele acestuia, am zărit printre crengile de arbust ale vegetației dense ceva scris cu caractere chirilice și care semăna binișor cu MINOVICI. „Asta merită atenție!”, zic amuzat cu voce tare, și mă duc la un altul, tot cu numele de V., la câțiva metri de celălalt. Apoi mă reîntorc și continui pentru una dintre doamne, care se apucase deja să curețe verso-ul crucii pe care crescuseră tot felul de plante agățătoare: „Nu se face să lăsăm o doamnă să rupă bălăriile astea!”, și, când să caut pe telefon ceva referitor la mormintele bisericii, încep să râd de unul singur, constat cu stupoare că mi-am lăsat ochelarii pe un birou iar în buzunar aveam numai tocul acestora. Colac peste pupăză, câteva minute mai târziu, și pe acela l-am pierdut smulgând buruienile de pe lângă cruci. Cred că s-a și filmat/fotografiat ceva atunci. O altă doamnă a șters cu un servețel umed literele într-o scriere veche și am început să silabisim toți trei cu emoție câte o literă inscripționarea în piatră. Indubitabil, acolo apăreau un Vasil(i)e Eminovici, anul 1859, Isus, odihnă/odinește, robul lui Dumnezeu, un an al nașterii cu două variante de interpretare și altele mai puțin lizibile. Părea să conțină și o reprezentare iconografică a „Ochiului lui Dumnezeu, m-am documentat ulterior, din gama de insemne care apar în spaţiul liturgic ortodox începând cu secolul al XVIII-lea, perioadă în care proliferează și registrul simbolurilor sigilografice şi heraldice ale cancelariei statului în curs de separare de Biserică. La fel, erau săpate, mai degrabă scrijelite, și niște ornamente florale ale simbolisticii sacre. Îmi amintesc că am mai vorbit câte ceva despre căutările lui Ion Drăgușanul, Ion Cozmei, Carmen Veronica Steiciuc, ale preotului Dimitrie Fortună, dar mai ales despre arhimandritul mitrofor Inochentie Ștefaniuc-Ștefanelli în cartea lui Vasile Gherasim, am repetat de mai multe ori numele acestuia, îmi aminteam binișor toate detaliile acelei relatări în care se vorbea despre un mormânt văzut de parohul de la Călinești și pe care cercetările ulterioare la vreo zece ani de la moartea acestuia nu reușiseră să îl depisteze…

Nu cunosc să existe vreo legătură de rudenie între Teodor V. Ștefanelli (născut Theodor Ștefaniuc), fost coleg la Cernăuți cu Eminescu și preotul Inochentie Ștefanelli (născut Ioan Ștefaniuc), fost egumen al Mănăstirii „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava

Extras din Bătălia bucovineană pentru Eminescu, Vasile GHERASIM, pag. 15: Datele biografice, dintre care pe unele le-am scos de prin diferite condici, chiar în acea zi, trebuiau, în mare parte, să fie verificate. În seara trecută, d-na Cilievici îmi spuse că părintele arhimandrit Stefanelli din Suceava, care, pe vremuri, fusese paroh în Călineşti, i-a arătat, odată, în cimitirul din Călineşti, mormântul unui Eminovici. Joi, după amiază, d-na Cilievici fu atât de amabilă să mă conducă la cimitir. Părintele Furtună şi fiul său Tiţiu ne însoţiră. Nori grei şi alburii ca de zăpadă atârnau de parcă să-i poţi ajunge cu mâna. Un vânt rece te făcea să-ţi închei bine haina. Stăturăm printre pietrele de cimitir mai mult de o oră, căutând mormântul vreunui Eminovici. De astă dată, truda noastră a fost fără nici un succes. Pe multe dintre pietre de mormânt mai vechi crescuse muşchi care mâncă contururile slovelor săpate cu dalta. Ploaia şi zăpada, lovite de vânt asupra lespezii nisipoase, îndepărtă legăturile dintre cuvânt şi cuvânt, dintre semn şi semn. Ne-am încredinţat că nu e cu putinţă să prindem de acolo vreun înţeles. Mormintele mai noi şi mai bine conservate nu ne vorbeau nimic despre familia Eminovici.”

Iau în calcul ipoteza că, pentru a doua oară, crucea (dascălu)lui Vasile Eminovici putea fi inscripționată cu noul nume și întoarsă cu 180 de grade, cu noua față către biserica satului, caz în care cele două morminte trebuie să fi fost apropiate, cap la cap, deși personal nu cunosc vreun precedent. La fel de bine însă, putea să fi fost de la bun început o cruce-rebut a meseriașului pietrar, una neachitată de către solicitant, sau putea să fi fost una pregătită chiar de către cantor în persoană din timpul vieții (a decedat subit la epidemia de holeră din 1844 și, odată găsită crucea prin atelier sau acasă la urmașii săi, a fost ridicată 15 ani mai târziu). Pur și simplu, având în vedere prețul deloc modest al lucrării, putea fi vorba și de o cruce refolosită abuziv sau cu acordul, de ce nu, interesat al vreunui descendent al dascălului, dintre cei care mai erau în viață la vremea respectivă, posibil să fi fost chiar rude cu M.V., decedata.

Posibilitatea ca această cruce să fie rezultatul hibrid al inte(rve)nției/tentativei cuiva de a construi un fals grosolan doar din dorința de a ridica un mormânt cu valoare de simbol înaintașului Poetului și al neglijenței/nepăsării localnicilor, idee cvasiutopică la o primă apreciere, precum și întrebarea logică, de ce nu a fost șters înscrisul înainte de refolosirea crucii, dacă despre asta e vorba în acest caz, o să le las cu încredere pe seama experților în domeniu.

Este evident că nu a apărut din pământ, din iarbă verde, și cu atât mai puțin din spuma mării numai pentru a tulbura apele și așa destul de învolburate ale rădăcinilor străbunilor Poetului.

Oricum contrastul major între arhitectura monumentelor funerare ale foștilor stăpâni ai satului, fam. Marin, și modesta inscripționare, neprofesională, cu numele lui Vasile Eminovici nu suportă nici termeni de comparație și nici vecinătatea, ca urmare și acesta ar putea fi un motiv acceptabil al căderii în dizgrația celor care au administrat cimitirul.

Desigur, trimiteri oarecum indirecte la tema în discuție găsim în comentarii și afirmații ale unor cercetători ai biografiei familiei Marelui Eminescu, iar aici, spre exemplificare, fac trimitere la cea a dlui Ion Drăgușanul: …în Călineşti au trăit şi s-au îngropat cinci generaţii de Eminovicieni, dar nici un mormânt nu a mai rămas drept amintire, pentru că s-au năpustit peste ele bogătoii fuduli ai satului fără memorie. 

Privind retrospectiv, cu detașare și cu umorul care nu mă părăsește vreodată, dacă importanța subiectului se va confirma și va rămâne menționat pe undeva, chiar dacă a fost vorba, bineînțeles, despre un efort de echipă în cinci persoane, instigatorul moral al identificării crucii cu înscrisul despre care vorbim aici pare a fi fost nimeni altul decât d-l profesor Manolache, ajutat conjunctural și de lucrările de reabilitare ce au curățat zona, amănunt fără de care e destul de puțin probabil că s-ar fi descoperit atât de ușor inscripționarea de pe spatele crucii.

Referitor la numele care prezintă interes pentru noi, o colectă publică pentru Societatea „Şcoala Română”, făcută, în anul 1893, în Şerbăuţi, de parohul Eugeniu Seretean, cuprinde mai multe nume de localnici: parohul din Călineşti Ioan Ştefaniuc, Teofila Ratca (soţia lui Vasilie de Radca, proprietar în Călineşti), George de Ursulean, Ioan de Mălinescu, Nicolae de Volcinschi şi comerciantul Lazăr Ştefaniuc.

De asemenea, Banca populară românească din Călineştii lui Cuparencu şi Călineştii lui Enachi, an de înființare 16 noiembrie 1902, sub preşedinţia preotului Ilie de Mălinescul, director fiind Ioan Ştefaniuc, vistiernic – Nicolai Volcinschi, între membrii comitetului de direcţiune şi control aflându-se George Ursulean, Georg Steinbach şi George Hostiuc.

Merită menționat și amănuntul că preotul Cezar Onesim în Genealogia lui Mihai Eminescu din satul Călinești Cuparencu-Suceava: noi contribuții documentare, printre altele, a întocmit un arbore genealogic al familiei Volcinschi în Bucovina.

Mi se pare plauzibilă ideea că 1859 este un an rezultat prin scădere cu șapte ani din 1866, care ar putea fi, de fapt, anul ridicării (de către fratele căminarului, Ioan și cumnatul acestuia) acelei cruci din piatră, anul sfințirii, evident, pentru că 1844 pare să fie acceptat unanim și demonstrat ca an în care a murit de holeră dascălul Vasile Eminovici. Îmi este limpede și faptul că, dacă preotul Ștefanelli vorbea despre mormântul unui Eminovici, și nu punctual de cel al dascălului Vasile Eminovici, asta se întâmpla datorită anului inscripționat 1859, an-măr al discordiei care nu era cel al morții bunicului lui Eminescu. Un alt sătean cu numele de Vasile Eminovici, dacă ar fi existat, foarte probabil că ar fi fost depistat până acum. Greu de crezut că preotul de atunci nu va fi știut mai multe despre acest edificiu, că nu va fi aruncat o privire pe catastife și ar fi interesant de aflat dacă mai există informații, dovezi scrise pe undeva. Chiar dacă pământul primit ca înzestrare de la boierul Mihalache Cuparencu și cel din zestrea soției sale, Ioana Serghie, nu era deloc puțin, dat fiind faptul că acesta a fost lăsat ca zestre/moștenire copiilor săi, nu pot să nu mă duc cu gândul că cel care a plătit crucea din piatră a fost Gheorghe Eminovici în 1866, iar ulterior, după mai bine de jumătate de veac, foarte probabil cu știrea urmașilor lui Vasile Eminovici, (în 1904, fiica sa Anița era încă în viață) crucea a fost cumva refolosită pentru a marca (și) mormântul răposatei M. V. în 1904.

Interesantă este și coincidența ridicării crucii dascălului Vasile Eminovici, bunicul lui Mihai Eminescu, tocmai în vara anului Unirii Principatelor, 1859, act istoric susținut de către Gheorghe Eminovici- aici avem destule argumente solide, dar și unele contra pe care, din respect pentru adevărul istoric, nu le putem neglija în totalitate.

Un amănunt-cheie legat de rezolvarea enigmei acestei (re)descoperiri a mormântului „cu cruce al unui Eminovici, detaliu care va fi dezvăluit când va fi cazul, a fost păstrat pentru o analiză cu specialiștii domeniului.

Sunt optimist în ceea ce privește dezlegarea enigmei crucii, dacă îi aparține sau nu cântăreţului în strană Vasile Eminovici din Călineştii lui Cuparencu, comuna Şerbăuţi, și sper să nu rămână pe nisipuri mișcătoare la stadiul zvonurilor despre dispariția cu rea-voință a Psaltirii lui Gheorghe Eminovici cu însemnarea: „Astăzi, 20 decembrie, anul 1849, la patru ceasuri şi cincisprezece minute evropieneşti s-au născut fiul nostru Mihai.”

Revin la Bătălia bucovineană pentru Eminescu, Vasile GHERASIM: În satul Eminovicienilor” (pag. 16) …Vasile Ieminovici a avut doi feciori, dintre care unul, în Moldova (România), a ajuns mare domn. Adică tatăl lor i-a bătut straşnic, căci nu se dădeau la carte, şi astfel au fugit de acasă. Despre Eminescu însă, numai puţin ştia, şi nelămurit.

(pag. 17) …Era în vremea foametei din 1866. Se stingeau oamenii cu zile. Atunci Ioan Eminovici, fiul lui Vasile, îşi aduse aminte că dincolo, în Moldova, trăieşte un frate bogat, boier chiar, şi, într-o bună zi, împreună cu Procop Smocot, cumnatul său de la Şerbăuţi, s-a pornit la drum. După câtăva vreme de călătorie, ajunge el la curtea „boierului” George. Acesta însă nu era acasă. Spre seară, vine de unde o fi fost şi vede pe cei doi ţărani – smeriţi şi plecaţi în faţa lui. „Cine sunteţi şi de unde veniţi?”. Şi atunci Ioan vorbi: „Sunt fratele tău şi-am auzit că ţie-ţi merge bine şi eşti bogat aici. Pe la noi bântuie foametea, mor copii şi bătrâni, şi bogaţi şi săraci. Am venit să te rugăm să ne dai puţin porumb, că teom pomeni”. Şi Trişciuc zice că Ioan, când era cu chef, povestea: „Şi ne-a luat fratele George şi ne-a dat de mâncare şi de băut, apoi – a spus să ni se umple sacii cu păpuşoi. Ne-a mulţumit şi ne-a omenit cu de toate, – numai în casa lui nu ne-a luat. Că noi eram ţărani şi el era boier şi domn mare”. Şi explică bătrânul Trişciuc: „Se vede că domnişorul George se ruşina să-i arate cucoanei lui din ce soi de oameni se trage...”

Faptul că Ioan Eminovici vine de la Călinești-Cuparencu la Ipotești la fratele George- unde, atenție, nu este recunoscut de către acesta!- în timpul foametei din 1866, lasă deschisă ușa supoziției că acea cruce funerară a fost plătită atunci de către boiernașul Ghe. Eminovici, care va fi ținut legătura în secret cu familia părintească din zona Șerbăuților.

Odată cu moartea în 1904 a lui George, fiul lui Ioan Eminovici, retras la sora lui, Ileana de la Pătrăuți, numele de Eminovici dispare din Bucovina, iar unii poartă pe nedrept acest nume ulterior. („George, feciorul lui Ioan, după moartea soţiei dintâi, s-a căsătorit cu Zoiţa lui Nicolae Cozmei. Aceasta, însă, îl părăsi în scurtă vreme şi trăi în fărădelege cu George Ungureanu. George Eminovici, nemaiputând suporta această ruşine, a părăsit satul, ducându-se la sora sa, Ileana, din Pătrăuţi, unde a şi murit, la 1904.”)

Dintre cei patru băieți ai familiei cantorului Vasile Eminovici, se cunoaște doar despre Gheorghe („conu Gheorghieș”) și Ioan că au avut descendenți. Iordache a murit, după cum spun registrele, de mic copil, iar în privința ipotezei care circulă printre cercetători precum că în localitatea Sălăgeni de lângă Dumbrăveni, ambele pe fosta moșie a familiei Balș, ar trăi descendenți ai lui Ștefan Eminovici (să fi fost preot acolo?), nu am găsit deocamdată probe concrete care să demonstreze acest lucru. Deocamdată, repet, iar cercetări mai amănunțite sunt de dorit pentru clarificarea ipotezei, una extrem de interesantă.

Pentru descrierea lui Ştefan, Ion Roşu face trimitere la o epistolă a lui Matei Eminescu adresată lui Leca Morariu, 25 octombrie 1923, în care fratele poetului spune: „Tata a mai avut un frate, anume Ştefan, pe care îl adusese pe lângă sine la Dumbrăveni, dar a murit de holeră. Şi pe acesta îl pictase pictorul adus la Dumbrăveni (neamţul Zigri, adus la Dumbrăveni spre a o picta pe Raluca Eminovici – n. n.), dar a fost în format mai mic ca pe mama; acest portret îl avea tata în perete în camera lui de culcare. Era mai tânăr ca tata, ca şi cel venit pe la el din Călineşti şi după pictură nu semăna cu tata. Numai nasul parcă aducea puţin cu al tatei.”

 Aceasta este completată de o alta, trimisă lui Corneliu Botez la 23 mai 1909: „Tata a mai avut un frate, mai mic ca el, anume Ştefan, a murit şi acesta de holeră odată cu Iorgu Iuraşcă (cumnatul lui Gheorghe Eminovici – n. n.). Nu semăna cu tata deloc, căci era şi el pictat odată cu mama, într-un cadru mai mic, şi nu semăna cu tata. Era însă mai cărturar decât tata şi foarte glumeţ, îi făcea mare haz lui Balş. Se vedea din portret om cu părul şi musteţele negre. Umbla ras …”

…Vasile Eminovici, prototipul unui dascăl bădița Vasile din scrierile lui Creangă {la fel după cum acel Ivan, care era (probabil) tatăl lui Alexa Donțu, rusul, cazacul, putea să inspire profilul personajului Ivan Turbincă}, a locuit în sat la nr. 27, peste drum de casa parohială, împreună cu familia: soția lui, Ioana Serghie, mama lui, Agafia Șerban (de aici să fi fost numele de Șerban dat primului copil al cuplului Gheorghe și Raluca, după obiceiul timpului de a se pune nou-născutului numele unui înaintaș?) copiii fiind Maria, Elena, G(h)eorg(h)e, născut la 10 februarie 1812- tatăl Poetului, Ioan, Ștefan, Anița, Catrina și Iordache.

Dascălul Vasile Eminovici din Călineștii lui Cuparencu

După cercetările și documentările lui Ion Roșu, dascălul Vasile Eminovici împreună cu soția sa Ioana a avut 8 (opt) odrasle, venite pe lume în această ordine:

1. Maria – n. 26 ian. 1807 – d. 31 ian. 1875;

2.      Elena – n. 23 iunie 1809 – d. 10 febr. 1887;

3.      Gheorghe – n. 10 febr. 1812 – d. 7 ian. 1884;

4.      Ioan – n. 14 martie 1816 – d. 21 febr. 1877;

5.      Ştefan – n. 24 ian. 1819 – d. ? 1848;

6.      Ana – n. 10 oct. 1821 – d. 24 ian.1907;

7.      Catrina – n. 16 oct. 1824 – d. 5 nov.1897;

8.      Iordachie – n. 21 martie 1827 – d. 13 aprilie 1827.

  Se observă mai sus, în extrasul din registrul bisericesc de nașteri, înscrisul cu creionul al preotului Dumitru Fortună, colaborator și prieten al cercetătorului Vasile Gherasim.

Cercetările vorbesc despre anul 1778 ca an al nașterii lui Vasile Eminovici la Blaj din părinții Petrea și Agafia Eminovici și, pe la 1806, despre: „Ioana, soția (25 ani), Agafia, mama lui (70 de ani), Ioan, nepotul (12 ani) și mătușa lui, Elena”, iar însurătoarea cu Ioana Serghie, fiica proprietarului unei părți de moșie din Zamostie, îl aduce, se pare, în Călinești.

Ca urmare, Vasile Eminovici se pare că avea susținerea familiilor Cuparencu-Malinescu-Volcinschi din satul Călinești și, bineînțeles, a familiei socrilor săi, Serghie.

De unde a venit, nu e o certitudine încă. Ion Roșu și Dimitrie Vatamaniuc, din motive obiective, asupra cercetărilor întreprinse pe această spinoasă temă, se pare că nu au mai avut vreme să-și spună ultimul cuvânt. Originea transilvăneană din Banat pare logică, având în vedere, printre altele, și călătoria acolo a lui Mihai Eminescu, în timp ce originea bucovineană nu este suficient argumentată. Poetul Eminescu își cunoștea originile bucovineane („Eu sunt bucovinean. Tata s-a născut în Bucovina.”) De aceeaşi părere erau şi fratele poetului, căpitanul veteran și inginerul Matei Eminescu, la fel și şi fiul acestuia, Victor.

Blajul, fântână a românismului” unde s-a predat pentru prima dată în limba română și tot aici au fost tipărite primele manuale românești, oraș unde a studiat Aron Pumnul, mentorul lui Mihai Eminescu, cel care l-a numit Mica Romă, pare a fi locul de baștină de unde a venit familia dascălului de la Călinești.

De ce niciunul dintre descendenții familiei Eminovici nu a purtat mai apoi numele străbunicului Poetului, Petru/Petrea, străvechi obicei al pământului, acest lucru poate fi explicat prin separarea sa de soția Agafia, conform unor păreri ale cercetătorilor.

După anexarea Bucovinei la Imperiul Habsburgic, mulți români, printre care și preoți, au plecat în Moldova, acolo unde aveau prieteni sau rădăcini, în locul acestora fiind aduși preoți ortodocși veniți din zona ucraineană vestică, provincie numită pe atunci Regatul Galiției și Lodomeriei din cadrul Imperiului Austriac, cu capitala la Lvov, din care a făcut parte și Bucovina; noile structuri de putere, scrie Constantin Cubleșan, au luat măsuri de slavizare (rutenizare) a numelor, „pentru a se pierde specificul românesc”. Se menționau în actele parohiale numele oamenilor după cum auzeau pronunția lor, adesea litera „e” se confundă cu litera „a”, apoi scrierea cu litere chirilice și în pronunția rutenească, apărea sufixul „i” care după trecerea la scrierea cu caractere latine, s-a pierdut, astfel încât IAMINOVICI sau IEMINOVICI a devenit EMINOVICI.

Pe decretul (domnitoru)lui Mihail Grigore Sturza, la 12 mai 1841, lucru explicabil, de altfel, apare numele de Iaminovici la Ghe. Eminovici, proaspăt căminar, la fel și în registrele locale cu numele lui Vasile Eminovici de la Călinești-Cuparencu.

În micul său paradis din grădina cu pomi a casei de la Cucorăni, d-l profesor Sergiu Manolache, documentarist eminescolog, respectat om de cultură, autor consacrat a patru volume cu informații de referință despre zona copilăriei Poetului Eminescu:

,,Sub zodia Luceafărului, ,,Cucorăni, pagini de istorie, ,,De la Cucorăni la Eminescu, ,,Două veacuri de școală pe meleag eminescian.

Este unul dintre prietenii literați cărora le-am rămas mai tot timpul profund îndatorat moral și nu numai, datorită unui spirit de echipă pe care a știut să-l promoveze și să îl întrețină cu generozitatea specifică oamenilor care au realizat ceva durabil într-o viață de om. De o surprinzătoare modestie și discreție, este mereu preocupat de temele culturale deși a trecut recent de pragul vârstei deplinei maturități a celor șapte decenii. Sincere aprecieri pentru activitatea Domniei Sale!

Preotul bisericii satului Călinești-Cuparencu, Vasile Popovici (cu voia acestuia îi reproducem și porecla sub care este cunoscut în propria breaslă, aceea de ,,Burebista”) prin discursul său tradiționalist-patriotic înflăcărat și prezența sa impozantă, un demn prototip al preotului Iraclie Porumbescu, slujitor al Domnului care sfințește locul pe unde pășește, plin de râvnă pentru sănătatea morală a enoriașilor și pentru lucrurile cu adevărat de valoare din scurta noastră trecere pe pământ…

Referitor la crucea pe care noi am identificat-o ca fiind, probabil, a lui Vasile Eminovici, preotul bisericii nu cunoștea nimic legat de acest subiect. Ne-a explicat însă, cu multă elocință despre cruce ca legătură simbolică între cele două lumi, între cer și pământ, între viață și moarte, că odinioară existau meșteri specializați pentru sculptarea de cruci din lemn sau piatră (după trecerea a 7 ani) care se ocupau exclusiv de gestionarea lor în cimitire, precum și despre unele obiceiuri la limita tradiției precreștine cu credința.

Grațiela Sănduleac, 31 de ani și 4 copii, născută la Valea Moldovei și veșnic ocupată până peste cap de treburi, după cum singură se prezintă, bibliotecară sârguincioasă, cu o atitudine mereu pozitivă, argint viu, nu alta, îi merg mâinile… cum îi merge și gura, ar spune vreun ascultător mai malițios doar ca s-o tachineze, cu excelente proiecte culturale în derulare, plină de bucurie că are cui împărtăși din modul în care a ajuns să își vadă visele împlinite…

„…Nu a fost uşor. Am şi plâns când a fost greu, dar la final am plâns de bucurie când am văzut ce frumoase au ieşit. Eu nu mă opresc aici. Fetele au prins drag de lucrul manual şi vreau să ducem tradiţia mai departe. La Şerbăuţi se poartă costumele populare. Vreau să facem, tot cu copiii, şi alte proiecte. iar cu banii adunaţi putem să cumpărăm materiale pentru a face alte costume populare, alte parteneriate. Vreau să organizez permanent activităţi cu copiii de la şcoală şi cu meşterii din comunitate”, ne-a mai spus iniţiatoarea proiectului „Mâini de aur”.

Profesorul cernăuțean Vasile Gherasim, în toamna anului 1922, consultă, cu sprijinul preotului D. Furtună, registrele păstrate la biserica satului: Conscripția din anii 1816, 1857, 1859, 1911 (3 vol.); Tabelarnic protocol 1815, 1851 (1 vol.); Condica cununaților 1802-1861, 1861-1902 (2 vol.); Condica născuților 1802-1853 (1 vol.) și Condica morților 1802-1856, 1856-1885 (2 vol.). 

Respectuoase mulțumiri pentru amabilitate, informații și susținere doamnei prof. Viorelia-Victoria Braicu, fiica pictorului suceavean Dimitrie Loghin (1910-1982), fosta mea profesoară de limbă română din anii de liceu, doamnei prof. Mariana Andreuță- bunica bunicii dumneaei era An(iț)a, fiica dascălului Vasile Eminovici, și fostelor colege de școală ale dnei Braicu, doamnele Olimpia și Afrodita, fiicele familiei preot Vasile Butnaru și Virginia, paroh între anii 1948-1961 la Călineștii lui Cuparencu și apoi la Bosanci în jud. Suceava. Preotul Butnaru l-a găzduit pe A.Z.N. Pop în cercetările efectuate o lungă perioadă de timp în satul bunicului patern al Poetului pentru întocmirea lucrării Contribuții documentare la biografia lui Mihai Eminescu”.

Unele dintre lucrurile știute despre înaintașii Poetului Mihai Eminescu au ajuns  la Gheorghe Cojocaru (tatăl profesorului și pictorului Cicerone Cojocaru, decedat la începutul acestui an la etatea de 88 de ani, de la care am aflat multe despre satul meu natal și despre Mănăstirea Agafton), fost preot la Bănești și Verești.

De asemenea, mulțumiri: Ioan Manole, Ion Filipciuc, Tiberiu Iseceanu, Georgică Manole, L. O. Nenati, Nicolae Iosub, Dan Prodan, Elena Condrei, Cornelia Viziteu, Ghe. Median, Ana Florescu-Coșereanu, Iulian Moldovanu, fam. Ivanov- Comunitatea Rușilor Lipoveni, Silvia Lazarovici, Ghe. Ciobanu, P.M. Iordache, cu care m-am consultat pe marginea prezentului articol.

Bibliografie

1. Articol Constantin Cubleșan, Genealogia familiei Eminescu, Comentarii eminesciene, Scrisul românesc, nr. 3 (199), martie 2020, Revista Scrisul românesc

2. Articol Ion Drăgușanul, Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Zamostie

3. Articol Ion Drăgușanul, George, Ştefan şi Ioan Eminovici din Călineşti

4. Articol Ion Drăgușanul, Arhivele Eminovici în Bucovina

5. Volum antologic Ion Drăgușanul, Bătălia bucovineană pentru Eminescu (În satul Eminovicienilor, Familia Eminovici, Şi Eminescu – câmp de bătaie? Iarăşi originea lui M. Eminescu- Vasile Gherasim)

6. Articol Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Călinești-Cuparencu, Wikipedia

7. Articol Ion Cozmei, Vasile Eminovici – primul dascăl din Parohia Călineștii lui Cuparencu

8. Articol Dănuț Zuzeac, Cimitirul din Suceava în care a fost amenajată o casă memorială a familiei lui Eminescu

 9. Articol Nicole Iosub, Călătoria lui Eminescu de la Cernăuți la Blaj, Revista Luceafărul Botoșani, 14 iunie 2020

10. Volum Cezar Onesim, Genealogia lui Mihai Eminescu din satul Călinești Cuparencu-Suceava: noi contribuții documentare, Ed. Miseno, Șcheia-Suceava, 2019

11. Articol Daniela Micuțariu, Costume populare în miniatură, realizate de elevi cu „mâini de aur”, Monitorul de Suceava, 22 mai 2015

12. Călinești (Șerbăuți), Suceava, Wikipedia

13. Casa documentară Vasile Eminovici, Wikipedia

 

Publicat de: infosuceava

Alte articole

La nivelul județului Suceava, în ultimele 24 de ore au fost internate 27 persoane diagnosticate cu Covid – 19

Astăzi, 22.10.2020, ora 9.00, conform datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, la …

One comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.