Home / Actualitate / 1 Octombrie- Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice Campania ”Flori pentru inimi”

1 Octombrie- Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice Campania ”Flori pentru inimi”

În februarie 1991, Organizaţia Naţiunilor Unite consacra ziua de 1 octombrie ca zi internaţională a persoanelor în vârstă, iar câteva luni mai târziu, pe 16 decembrie 1991, Adunarea Generală a ONU, adopta rezoluţia 46/91 cu titlul “Principiile Naţiunilor Unite pentru persoanele în vârstă destinate a le permite să trăiască mai bine în anii câştigaţi”. 

De Ziua Internațională a Vârstnicilor, transmitem tuturor persoanelor în vârstă din centrele rezidențiale aflate în structura DGASPC Suceava sau private, din județul Suceava, din România și din lume, La mulți ani, buni și liniștiți, multă sănătate și oameni dragi, aproape!

Proverbele popoarelor ne aduc aminte cât de mult ar trebui să ne prețuim bătrânii, deoarece ei sunt cei care se află la temelia creșterii, educării și formării caracterului nostru. Ei sunt cei care ne-au învățat să ne ridicăm atunci când suntem la pământ, să iubim, să plângem, să dăruim, să apreciem, să ne bucurăm, să citim, să evoluăm, să construim, să zburăm!

Nu vei lua o hotărâre înțeleaptă fără sfatul unui Om bătrân”(proverb arab)

Cine nu are bătrâni să-și cumpere!” (proverb românesc)

Deoarece în acest an, suntem nevoiți să ne adaptăm restricțiilor și regulilor dictate de starea de alertă, datorată pandemiei cu COVID-19, vă transmitem o felicitare din partea DGASPC Suceava, pe care vă rugăm să o dăruiți persoanelor în vârstă pe care le aveți în preajmă, însoțită de câteva cuvinte calde, spuse din suflet și de un zâmbet pentru a le bucura clipa.

Important! La nivel național funcționează Telefonul Vârstnicului (0800 460 001) prin proiectul Fundației Principesa Margareta a României, care are ca motto „răspundem cu suflet vârstnicilor”. Este prima linie telefonică gratuită și confidențială, la care vârstnicii din România pot suna pentru a obține sprijin, îndrumare sau pur și simplu pentru a sta de vorbă cu cineva atunci când se simt singuri.

Este obligaţia noastră, ca societate în ansamblu, să găsim concrete pentru ameliorarea condiţiilor de viaţă ale persoanelor vârstnice, prin prelungirea perioadei de viaţă activă. Avem datoria să creăm acele punţi de solidaritate între generaţii, care să asigure păstrarea demnităţii umane pe tot parcursul vieţii.

Vă mulțumim tuturor și fiecăruia în parte pentru pentru respectul și dragostea pe care le acordați celor care ne sunt nouă, tuturor, Rădăcini și pentru care, noi, adesea, uităm să le fim Aripi pentru a le face mai ușoară bătrânețea!

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Transporta material lemnos fără aviz de însoțire valabil

Sâmbătă, 17 octombrie a.c., în jurul orei 10.30, un echipaj de jandarmerie a depistat pe …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.