Home / Actualitate / Dosare penal la regimul rutier

Dosare penal la regimul rutier

La 01.10.2020, în jurul orei 11.51, Poliţia oraşului Gura Humorului a fost sesizată prin SNUAU 112 despre faptul că, la intrarea în localitate dinspre Frasin, s-a produs un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, iar unul dintre conducătorii auto implicaţi pare a fi sub influenţa băuturilor alcoolice. Poliţiştii rutieri deplasaţi la faţa locului au stabilit faptul că, în timp ce conducea autoturismul pe strada Ştefan cel Mare din localitate, din cauza nepăstrării unei distanţe suficiente în mers faţă de autoturismul care circula în faţa sa, un bărbat de 64 de ani din oraşul Frasin a intrat în coliziune faţă-spate cu autoturismul condus regulamentar de o femeie de 34 de ani din comuna Ostra. Conducătorii auto au fost testaţi de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultaul fiind negativ în cazul femeii de 34 de ani şi de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul bărbatului de 64 de ani, după care la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilriii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, ce va fi soluţionat procedural.

Adâncata

La 01.10.2020, ora 21.30, o patrulă din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Adâncata a oprit pentru control pe Strada Castanilor din comuna Mitocu Dragomirnei, autoturismul condus de un localnic de 16 care se afla singur în autovehicul. În urma verificărilor efectuate de poliţişti în bazele de date s-a constatat faptul că, tânărul de 16 ani nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto. Conducătorul auto a relatat faptul că, în seara de 01.10.2020, în jurul orei 21.20, a urcat la volanul autoturismului proprietatea mamei sale care staționa în fața locuinței părinților și fără știrea și acordul acesteia, a condus autoturismul pe drumul public din localitate.

S-a întocmit dosar penal privind infracțiunile de „conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere” și „furt în scop de folosință”, ce va fi soluţionat procedural.

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Transporta material lemnos fără aviz de însoțire valabil

Sâmbătă, 17 octombrie a.c., în jurul orei 10.30, un echipaj de jandarmerie a depistat pe …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.