Home / Actualitate / S-a finalizat renovarea bisericii “Sfinții APOSTOLI PETRU și PAVEL” din satul Slobozia, comuna Fântânele

S-a finalizat renovarea bisericii “Sfinții APOSTOLI PETRU și PAVEL” din satul Slobozia, comuna Fântânele

Renovarea Bisericii s-a făcut în baza unui proiect și a Autorizației de construire, emisă în condițiile legii. Execuția lucrărilor a aparținut societății MARDANIEL CONSTRUCT SRL, specializata în lucrări de construire și renovare lăcașuri de cult. Resursele necesare renovării au fost de natură financiară și materială, provenite din donații, sponsorizări și alocări din bugetul local. Unele lucrări, care nu necesitau personal specializat, au fost realizate de către unii oameni ai satului care au răspuns la chemarea noastră. Precizăm că pe parcursul întregii lucrări, hrana lucrătorilor a fost asigurată de către gospodinele satului.

Numele donatorilor, sponsorilor și natura contribuțiilor le vom evidenția cu ocazia adunării generale a Asociației “Satul Slobozia – trecut, prezent și viitor” și la resfintirea bisericii, când vom face corecțiile și completările cuvenite asupra celor anunțate deja la prima slujbă după renovare, care a avut loc în data de 8 septembrie 2020 – ziua Nașterii Maicii Domnului.

Am finalizat și documentele pentru recepția tehnică la terminarea lucrărilor.

Președintele Asociației “Satul Slobozia – trecut, prezent și viitor”
Ing. Felicia Ungureanu

Foto

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Evenimente rutiere cercetate de polițiști

La 22.10.2020, la ora 08:57, în timp ce conducea autoturismul pe strada Calea Bucovinei din …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.