Ieri, 12 noiembrie, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava-I.T.P.F. Sighetul Marmației cu sprijinul colegilor de la I.T.P.F. Iași au declanșat o acțiune pe linia combaterii traficului de autoturisme furate din străinătate.
Astfel, în jurul orei 21.00, la un imobil de pe raza localității Marginea, județul Suceava a fost identificat un autoturism marca Tesla, înmatriculat în Norvegia. După efectuarea verficărilor suplimentare a bazelor de date, polițiștii de frontieră au constatat faptul că autoturismul în cauză figurează ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autoritățile din Norvegia.
Autoturismul, în valoare de 250.000 de lei, a fost transportat și indisponibilizat la sediul instituției. Polițiștii de frontieră efectuează cerecetări sub aspectul săvârșirii de tăinuire, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.