Doi sirieni opriți la frontiera de nord a țării

 Polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au depistat doi cetățeni din Siria, solicitanţi de azil în România, care intenționau să treacă ilegal frontiera. Cei doi sirieni au fost îndrumaţi către Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Maramureş.

În data de 30 noiembrie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare, împreună cu colegii de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Petea, au declanșat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale, în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 18.00, polițiștii de frontieră au depistat, pe raza localității de frontieră Petea, doi cetățeni străini. Persoanele în cauză nu își justificau prezența în zona de frontieră, fapt pentru care au fost conduse la sediul instituţiei în vederea continuării cercetărilor.

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că cei doi sunt cetățeni din Siria, în vârstă de 33, respectiv 35 de ani, solicitanţi de azil în România. Persoanele în cauză au declarat faptul că intenţionau să treacă ilegal frontiera pentru a ajunge în Germania.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar cei doi cetăţeni sirieni au fost îndrumaţi către Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Maramureş.

Publicitate
edyand

Publicat de: Ciobica Andreea

Alte articole

Sursa foto arhiva

HOTĂRÂRE nr. 23 din 22.04.2021 privind acordarea de asistență internațională cu titlul gratuit pentru Ucraina și aprobarea listei țărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea

C.N.S.U. a adoptat în această seară o hotărâre privind acordarea de asistenţă internaţională cu titlul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.