PESTE 250 DE POLIȚIȘTI SUCEVENI VOR ACȚIONA ZILNIC PE PERIOADA SĂRBĂTORII CRĂCIUNULUI PENTRU SIGURANȚA DUMNEAVOASTRĂ

 “Numărul poliţiştilor suceveni care vor acţiona în stradă, în perioada următoare, a fost suplimentat, în vederea asigurării un climat de ordine şi siguranţă publică în perioada sezonului rece şi a sărbătorilor de iarnă. În perioada 24-27.12.a.c., peste 250 de poliţiştii suceveni vor fi la datorie, zilnic, în slujba comunităţii, pentru asigurarea unui climat de ordine, linişte şi siguranţă publică, astfel încât toţi cetăţenii să îşi petreacă sărbătorile în linişte.

Pentru ca perioada sărbătorilor de iarnă să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, poliţiştii suceveni sunt pregătiţi să acţioneze pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea cetăţenilor şi să intervină atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.

Printr-un plan de măsuri specifice, conducerea I.P.J. Suceava a stabilit activităţi concrete în vederea menţinerii ordinii şi a siguranţei publice în zonele cu o fluenţă mare de public, precum şi în staţiunile şi localităţile cu pondere turistică şi a dispus iniţierea de acţiuni pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor cu violenţă, a evaziunii fiscale şi a altor fapte care aduc prejudicii patrimoniului public şi privat, precum şi pentru prevenirea şi combaterea cu fermitate a fenomenului infracţional şi contravenţional din domeniul silvic.

De asemenea, poliţiştii, alături de celelalte instituţii ale statului sunt pregătiţi să intervină pentru înlăturarea sau limitarea urmărilor posibilelor evenimente negative produse din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.

              Poliţiştii care vor acţiona zilnic, în stradă, în această perioadă, fac parte din structurile operative, respectiv poliţişti de ordine publică, poliţişti de poliţie rutieră, poliţie transporturi, investigaţii criminale, investigarea fraudelor, arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători de intervenţie rapidă. De asemenea, poliţişti din toate structurile vor constitui o rezervă, fiind pregătiţi să intervină dacă situaţia impune. Poliţiştii vor acţiona pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale de orice natură.

  În continuare, polițiștii, împreună cu celelalte structuri ale M.A.I. și instituții cu atribuții de control, vor acționa, atât în uniformă cât și în civil, pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

 

*Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție, să nu se expună la riscuri.

*Nu dorim sancționarea cetățenilor, ci dorim ca toți să conștientizeze faptul că, sănătatea și viața persoanelor sunt cele mai importante, însă nu vom tolera nicio abatere a legii.

          Poliţiştii rutieri vor intensifica activităţile în trafic, în scopul prevenirii şi a combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

     Întrucât se aşteaptă o creștere a valorilor de trafic pe principalele artere din judeţ, poliţiştii rutieri vor desfăşura, în principal, acțiuni vizând fluidizarea circulației și prevenirea accidentelor rutiere.

Poliștii rutieri vor acționa pentru fluidizarea traficului în localități dar vor fi prezenți și pe drumurile naționale și europene utilizând zilnic 10 aparate radar.

              Poliţiştii le reamintesc participanţilor la trafic că legislația în vigoare nu condiţionează utilizarea anvelopelor de iarnă de o anumită dată calendaristică, ci de starea părţii carosabile, respectiv atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.

          De asemenea, în aceste condiții, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.

              Nerespectarea acestor obligații se sancționează cu amendă între 9 și 20 de puncte-amendă. În afară de sancționarea cu amendă, se va reține certificatul de înmatriculare/înregistrare al autovehiculului, eliberându-se o dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.

          În condiţiile unui trafic aglomerat sau a apariției blocajelor rutiere cauzate de precipitaţii, păstraţi-vă calmul, nu blocaţi intersecţiile şi nu vă angajaţi în depăşirea unei coloane de autovehicule fără a avea o bună vizibilitate.

              Adaptaţi permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic. Astfel, chiar dacă vă aflaţi în localităţi sau în afara lor, iar partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei, gheaţă, zăpadă sau mâzgă, trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare.

          Polițiștii hunedoreni vor verifica legalitatea comercializării articolelor pirotehnice şi a brazilor de Crăciun, precum şi a produselor alimentare specifice acestei perioade

     În scopul prevenirii şi a combaterii evaziunii fiscale, poliţiştii structurilor de investigare a fraudelor din judeţ vor intensifica activităţile de verificare a modului de depozitare, transport și valorificare a produselor alimentare specifice acestei perioade.

              De asemenea, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase vor continua controalele în domeniul comercializării și a utilizării articolelor pe bază de amestecuri pirotehnice.

              Pe lângă aspectele economice și de respectare a legislației specifice acestor produse, materialele pirotehnice pot fi extrem de periculoase și pot conduce la accidente grave.

          Potrivit legislaţiei în vigoare, articolele pirotehnice de divertisment din categoria F1 pot fi puse la dispoziţie pe piaţă numai persoanelor care au împlinit vârsta de 16 ani.

          Articole pirotehnice de scenă din categoria T1 şi alte articole pirotehnice din categoria P1 pot fi puse la dispoziţie pe piaţă numai persoanelor care au împlinit vârsta de 18 ani.          

Articolele pirotehnice trebuie să aibă inscripţionate în limba română denumirea, categoria din care fac parte, instrucţiunile de folosire, termenul de garanţie, precum şi pericolele care apar la păstrarea, depozitarea, manipularea sau folosirea lor.

Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, republicată şi modificată (art. 37), constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă:

  a) orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept;

  b) comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile F1 şi P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani.

  c) comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni respectiv din categoriile F2-F4, P.2 şi T.2; 

 

RECOMANDĂRI PREVENTIVE

  •   În locurile publice, la piaţă, în magazine, aveţi grijă de bunurile dumneavoastră! Nu vă lăsaţi copiii nesupravegheaţi şi nu le permiteţi să poarte cheia locuinţei la vedere! Nu consumaţi în exces băuturi alcoolice, comiterea faptelor antisociale poate fi înlesnită de consumul de alcool!
  •   La cumpărături, locul cel mai sigur pentru păstrarea portmoneului este buzunarul de la piept, din interiorul vestimentaţiei!Nu vă lăsaţi amăgiţi de vânzătorii de ,,chilipiruri”, de cele mai multe ori produsele sunt fie contrafăcute, fie provin din săvârşirea unor infracţiuni!
  •   În mijloacele de transport în comun, daţi dovadă de vigilenţă şi atenţie faţă de conduita persoanelor de lângă dumneavoastră, atunci când aşteptaţi mijloacele de transport în comun!Ţineţi, pe cât posibil, bagajul aşezat în faţa dumneavoastră!
  •  În tren, nu lăsaţi bagajele nesupravegheate, nici pentru perioade scurte de timp!

Nu consumaţi băuturi alcoolice, sucuri sau cafea, de la persoane necunoscute!

Nu încredinţaţi bunurile personale şi bagajele unor persoane necunoscute!

La plata legitimaţiilor de călătorie, nu expuneţi la vedere întreaga sumă de bani pe care o aveţi la dumneavoastră!

Evitaţi transportarea unor sume mari de bani sau valori dacă nu vă luaţi măsuri de siguranţă corespunzătoare!

Cereţi să vi se prezinte, şi verificaţi cu atenţie, legitimaţiile persoanelor care îşi declină calităţi oficiale, reţineţi numele acestora şi instituţia din care fac parte!

Dacă pe timpul călătoriei luaţi cunoştinţă despre săvârşirea vreunei infracţiuni, sesizaţi de îndată poliţia transporturi din staţiile de cale ferată şi trenurile de călători!

 

 Atenţie!

În preajma Sărbătorilor de Iarnă, răufăcătorii pot profita de buna-credinţă a cetăţenilor şi pot fura din locuinţele ale căror uşi le sunt deschise sau din locuinţele pe care le găsesc descuiate.

Acordaţi maximă atenţie persoanelor care sună la uşa dumneavoastră sau pe care le introduceţi în casă!

Obişnuiţi copiii să nu deschidă uşa nimănui în lipsa dumneavoastră, ca să nu trădeze că sunt singuri în casă!

 De asemenea, în această perioadă, părinţii sunt rugaţi să supravegheze copiii cu atenţie sporită deoarece aceştia sunt expuşi accidentelor survenite în urma folosirii necorespunzătoare a obiectelor de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice.” , transmite IPJ Suceava

Publicitate
alessia

Publicat de: Ciobica Andreea

Alte articole

Foto: Tamponare cu trei mașini implicate în apropiere de “Zidul Morții”, pe raza localității Șcheia

Astăzi, în jurul orei 11:00, pe raza localității Șcheia, după “Zidul Morții” a avut loc …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.