EVENIMENT PRIVAT ORGANIZAT CU ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE PREVENIRE A RĂSPÂNDIRII SARS_COV 2 ÎNTRERUPT DE POLIȚIȘTI

” În cursul zilei de 03.01.2021 polițiștii suceveni au derulat, pe raza județului, atât în mediul urban cât și rural, acţiuni de verificare a măsurilor sanitare vizând combaterea răspândirii noului virus SARS-CoV-2: au fost verificate 64 de societăți comerciale iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 41 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 7500 lei. Totodată, au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor impuse 1286 de persoane.

La 03.01.2021, orele 21:57, lucrătorii Poliției Orașului Milișăuți au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 despre faptul că pe raza localității este organizată o petrecere privată unde nu sunt respectate regulile de distanțare socială.

O echipă operativă  din cadrul Poliției oraș Milișăuți s-a deplasat la fața locului, respectiv o clădire amplasată în loc. Milișăuți, str. Calea Ștefan cel Mare, unde au constatat că într-o sală era organizată o petrecere la care participau 25 de persoane. Administratorul unității a indicat că petrecerea a fost organizată de către un bărbat de 31 ani din loc. Milișăuți, iar la petrecere participă membrii familiei acestuia, precum și alte rude apropiate. Cu această ocazie s-a procedat la întreruperea petrecerii, iar organizatorul și participanții au înțeles să se supună legitimării și să părăsească incinta locației la solicitarea noastră.

S-a procedat la sancționarea contravențională a organizatorului petrecerii conform prevederilor art. 65 lit. j) din Legea 55/2020 și a participanților conform prevederilor art. 65 lit. h) din Legea 55/2020. Tot ieri, ora 2036, lucrătorii de poliție din cadrul Poliției Orașului Vicovu de Sus au fost sesizați prin intermediul TELVERDE cu privire la faptul că în incinta unui restaurant de pe raza orașului Vicovu de Sus, angajații nu poartă corect masca de protecție.

Având în vedere sesizarea, echipajul de poliție aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, s-a deplasat la fața locului, constatând că în incinta localului erau trei persoane, în calitate de angajați, care nu purtau regulamentar masca de protecție, astfel încât să le acopere nasul. În urma legitimării, s-a constatat faptul că persoanele identificate au vârste cuprinse între 20 și 44 de ani, acestea fiind sancționate conform Legii nr. 55/2020. De asemenea, s-a luat legătura cu persoana responsabilă de local și i s-a pus în vedere, ca pe viitor, angajații să poarte regulamentar masca de protecție. Măsurile impuse prin norme legale, trebuie în continuare respectate, iar perioada în care acestea rămân valabile este în strânsă legătură cu comportamentul responsabil al tuturor cetățenilor.

Atragem atenţia cu privire la continuarea adoptării unui comportament precaut şi vă îndemnăm să nu vă expuneţi la riscuri, să păstraţi distanțarea fizică și să purtaţi masca de protecție, în toate spațiile publice închise și deschise. De asemenea, respectaţi interdicțiile cu privire la organizarea de evenimente private, iar după ora 23.00 deplasaţi-vă doar justificat.” reiese dintr-un comunicat al IPJ Suceava.

Publicitate
edyand

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Sursa foto arhiva

HOTĂRÂRE nr. 23 din 22.04.2021 privind acordarea de asistență internațională cu titlul gratuit pentru Ucraina și aprobarea listei țărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea

C.N.S.U. a adoptat în această seară o hotărâre privind acordarea de asistenţă internaţională cu titlul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.