Sursa Foto Arhiva
Sursa Foto Arhiva

Material lemnos confiscat de poliţişti

 La 12.01.2021, orele 04.03, Secția 3 Poliție Rurală Marginea a fost sesizată cu privire la faptul că un autocamion este supraîncărcat cu material lemnos și se deplasează spre comuna Sucevița din direcția Ciumârna. Deplasându-se pe raza comunei Sucevița, echipajul de poliție a oprit pentru control pe DN17A autocamionul cu remorcă condus de un bărbat de 65 de ani din comuna Moldoviţa ce transporta conform avizelor de însoţire cantitatea de 11,02 mc lemn rotund de esenţă fag și respectiv 22,03 mc lemn rotund de esenţă rășinoase.

              Întrucât existau suspiciuni cu privire atât la tonajul ansamblului auto cât la cantitatea de material lemnos transportată, s-a cerut sprijinul ISCTR Suceava şi a specialiştilor silvici. Deoarece conducătorul auto a refuzat să se deplaseze cu ansamblul auto la punctul special amenajat pentru cântărire, a fost sancționat contravențional de către reprezentanții I.S.C.T.R. Suceava, conform prevederilor art. O.G. 43/1997, cu amendă în valoare de 6.000 lei.

              De asemenea, reprezentanții I.S.C.T.R. Suceava, au mai aplicat 3 sancțiuni contravenționale la H.G. 69/2012, în valoare totală de 24.000 lei, pentru lipsa atestatului profesional pentru șofer, neasigurarea corespunzătoare a încărcăturii și pentru lipsa ultimelor 28 de diagrame, iar ca măsură complementară s-a dispus imobilizarea autoutilitarei și a remorcii prin reținerea plăcuțelor de înmatriculare, până la intrarea în legalitate.

                În continuare, specialiştii silvici au procedat la inventarierea materialului lemnos ocazie cu care au constatat faptul că, remorca era încărcată cu cantitatea de 24,62 mc lemn rotund rășinoase, cu un plus de 1,71 mc lemn rotund rășinoase din specia brad, față de cantitatea de înscrisă în avizul de însoțire, motiv pentru care societatea societatea emitentă a avizelor de însoțire, a fost sancționată contravențional conform Legii 171/2010, iar cantitatea de 1,71 mc lemn rotund rășinoase din specia brad, în valoare de 294,12 lei a fost confiscată și predată în custodie Ocolului Silvic Marginea.

Publicitate

Publicat de: Ciobica Andreea

Alte articole

Sursa foto arhiva

HOTĂRÂRE nr. 23 din 22.04.2021 privind acordarea de asistență internațională cu titlul gratuit pentru Ucraina și aprobarea listei țărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea

C.N.S.U. a adoptat în această seară o hotărâre privind acordarea de asistenţă internaţională cu titlul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.