Foto/Video: Focuri de armă, urmăriri în trafic şi aproximativ 8.000 de pachete cu țigări de contrabandă, depistate în județul Suceava

Polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației au descoperit într-un autoturism aproximativ 8.000 pachete cu ţigări, în valoare de 92.886 lei, provenite din contrabandă.

Autoturismul marca Audi A6, folosit la activitatea infracţională, în valoare de 20.000 lei a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

 *Ieri, 6 aprilie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul S.P.F. Brodina, județul Suceava, au declanșat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, în zona de responsabilitate. Astfel, în jurul orei 22.15, colegii noștri au efectuat semnalele regulamentare pentru oprirea la control a unui autoturism marca Audi A6, înmatriculat în Bulgaria, care se deplasa pe raza localităţii Nisipitu, județul Suceava.

Șoferul nu a oprit, continuându-și deplasarea în viteză, fapt pentru care colegii noștri au pornit în urmărirea acestuia folosind semnalele acustice şi luminoase.  În vederea indisponibilizării autoturismului în cauză, colegii noştri au tras trei focuri de armă înspre pneurile mașinii conform prevederilor legale, însă șoferul tot nu s-a oprit.

După aproximativ 4 km, mijlocul de transport a fost descoperit abandonat pe un drum forestier, iar în interiorul acestuia au fost descoperite mai multe colete cu țigări. Autovehiculul în cauză și coletele cu țigări au fost aduse la sediul instituției, unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 7.939 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 92.886 lei. Țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoturismul folosit la activitatea infracţională în valoare de 20.000 lei a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

  În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, precum și în vederea depistării tuturor persoanelor implicate, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.

Foto:

Video:

Publicitate

Publicat de: Ciobica Andreea

Alte articole

Sursa foto arhiva

HOTĂRÂRE nr. 23 din 22.04.2021 privind acordarea de asistență internațională cu titlul gratuit pentru Ucraina și aprobarea listei țărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea

C.N.S.U. a adoptat în această seară o hotărâre privind acordarea de asistenţă internaţională cu titlul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.