Conducători auto cu alcool pur în aerul expirat opriți de către poliție
Sursa Foto Arhiva

Taximetrist băut, prins de polițiști la volan cu o concentrație alcoolică de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat

Sâmbătă, în jurul orei 15.05, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Suceava – Biroul Rutier au fost sesizaţi de către o femeie cu privire la faptul că o persoană care se afla în calitate de pasager într-un autoturism taxi a deschis uşa fără să se asigure pe str. Universităţii din mun. Suceava, i-a avariat autoturismul proprietate, iar conducătorul auto s-ar afla sub influenţa alcoolului.
În continuare echipajul de poliţie s-a deplasat cu operativitate la faţa locului şi a fost identificat conducătorul auto de 55 ani, din com. Ipotești, care a înmânat agentului constatator documentele sale şi ale autoturismului. Autoturismul condus avea montată caseta luminoasă cu inscripţia taxi şi o transporta pe pe o clientă la domiciliu.

În urma testării cu aparatul etilotest în cazul șoferului taxi a rezultat o concentrație alcoolică de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la sediul Spitalului Județean Suceava, UPU, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea determinării alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe”.

Publicitate

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Două noi candidaturi anunțate pentru Primăria municipiului Suceava

Două noi candidaturi care pot conta în ierarhia finală și mai ales în forma Consiliului …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.