150.000 ȚIGARETE DE PROVENIENȚĂ EXTRACOMUNITARĂ ÎN VALOARE DE PESTE 100.000 LEI CONFISCATE DE POLIȚIȘTI ÎN URMA UNUI CONTROL ÎN TRAFIC

    “În paralel cu acțiunile derulate pentru prevenirea și combaterea infectării cu Covid 19, poliţiştii au continuat şi intensificat și activităţile investigative în vederea identificării persoanelor care comercializează, depozitează sau transportă ţigarete de contrabandă şi pentru tragerea la răspundere penală a acestor persoane.
    Astfel, în urma unei acţiuni organizate în trafic a fost identificat un autoturism în care erau transportate 150.000 de bucăţi ţigarete de contrabandă. Ţigările au fost confiscate iar bărbatul care conducea autoturismul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în arestul IPJ Suceava.

La data de 19.04.2021, în jurul orei 15:25, un echipaj din cadrul Compartimentului Rutier – Poliția Municipiului Vatra Dornei, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a oprit pentru control pe str. Argestru din mun. Vatra Dornei, autoturismul condus de către un bărbat de 34 ani, din comuna Balșa, jud. Hunedoara.
Întrucât cu ocazia verificării autoturismului s-a constat că în interior se aflau mai multe cutii din carton despre care șoferul nu a putut da relații cu privire la proveniența acestora, s-a procedat la conducerea persoanei în cauză și autoturismului la sediul subunității.

În urma examinării autoturismului în prezența a doi martori asistenți, în interior, respectiv în partea din spate, precum și în portbagaj, s-au identificat 15 cutii din carton (baxuri) cu 7500 pachete de țigări de proveniență extracomunitară, cu o valoare de piață de 103.749 lei. În total, în urma inventarierii a fost identificată cantitatea de 150.000 bucăți țigarete de contrabandă.
S-a procedat la ridicarea și confiscarea întregii cantități de țigări de proveniență extracomunitară, iar față de bărbatul de 34 de ani s-a luat măsura reținerii pe o durată de 24 h, urmând să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”contrabandă”, cercetările fiind continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale.

Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare, poliţiştii acţionând atât în vederea identificării celor cu preocupări infracţionale pe linia introducerii în ţară a ţigărilor de contrabandă cât şi a celor care transportă, depozitează sau comercializează astfel de produse.” se arată într-un comunicat al I.P.J. Suceava.

Publicitate
edyand

Publicat de: Ciobica Andreea

Alte articole

Foto: ACTIVITĂȚI DE PREVENIRE A ACCIDENTELOR RUTIERE CU IMPLICAREA BICICLIȘTILOR, CONDUCĂTORILOR DE MOPEDE ȘI CĂRUȚAȘILOR

În perioada 19-25 iulie a.c., poliţiştii suceveni acţionează pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră, fiind …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.