COOLtura la muzeu! SEENzații din expoziții! Educație muzeală la Muzeul Național al Bucovinei

“Dragi prieteni ai muzeului, anul acesta se poartă colecțiile Muzeului Național al Bucovinei!
Dai o ”COOLtură” la muzeu, vizitezi, vezi, postezi SEENzații din expoziții și ești în trend!

Pentru că ne dorim să atragem cât mai mulți tineri, dar și pe cei veșnic tineri, către expozițiile și activitățile Muzeului de Istorie Suceava, obiectiv cu care deschidem seria prezentărilor din cadrul proiectului educațional ”COOLtura la muzeu! SEENzații din expoziții!”, ne-am propus să promovăm muzeul așa cum este văzut și perceput de noile generații!

Astfel, propunem tinerilor, elevi și studenți pasionați de arte plastice, să redea într-o lucrare (desen, pictură, desen digital) cum percepe generația lor Muzeul de Istorie Suceava și de ce ar îndemna și pe alții să viziteze expozițiile noastre. Titlul lucrării ne dorim să fie gândit ca slogan.
Dintre lucrările realizate și trimise la noi, vom selecta și premia două, pe cele mai frumoase, cele mai reprezentative.
Cele două lucrări premiate vor fi utilizate ca imagini publicitare într-o campanie de promovare a Muzeului de Istorie și a unuia dintre evenimentele anuale ale acestuia.
Lucrările vor fi aduse în original la Muzeul de Istorie, sau cei de mai departe, care nu au posibilitatea să ajungă la noi, pot trimite imaginea cu o rezoluție foarte bună, prin e-mail, la adresa: marketing@muzeulbucovinei.ro. Nu uitați să etichetați lucrările, trecând titlul, numele și prenumele, vârsta, școala/universitatea.
Data limită pentru transmiterea lucrărilor: 4 iunie 2021!
Pentru inspirație în lucrări, invităm participanții, în expozițiile Muzeul de Istorie, să-și găsească povestea!
Să vă mai spunem că valoarea fiecărui premiu este de 500 lei, premiile pentru cele două lucrări fiind acordate cu sprijinul sponsorului nostru, MOPAN Suceava, căruia îi mulțumim pentru deschiderea arătată activităților noastre.

Prin proiectul cultural pe care îl lansăm azi, ne propunem nu doar să promovăm muzeul văzut de tineri, pentru tineri, ci ne dorim să prezentăm și latura socială a acestuia, prin implicarea în susținerea, încurajarea și dezvoltarea abilităților publicului, de orice vârstă, abilități artistice, creative, inovative, de comunicare, de păstrare și transmitere a moștenirii culturale. Și nu în ultimul rând, ne dorim să recompensăm publicul nostru, așa cum o poate face Muzeul Național al Bucovinei, mai mult decât muzeu!

Relații suplimentare: 0230-216439, interior 116, Biroul Educație, Marketing și Comunicare.” se arată într-un comunicat al Muzeului Național al Bucovinei.

Publicitate

Publicat de: Ciobica Andreea

Alte articole

Patru algerieni şi o ucraineancă opriți din drumul ilegal spre vestul Europei

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au depistat …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.