Sursa foto arhiva
Sursa foto arhiva

Dosare penale la regimul rutier

La 28.04.2021, în jurul orei 00.40, o patrulă din cadrul Poliției municipiului Rădăuți a oprit pentru control pe raza localităţii, autoturismul condus de un bărbat de 29 ani, din comuna Horodnic de Sus. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorului auto i s-a solicitat să se supună testării cu aparatul etilotest, acesta refuzând atât testarea cât şi recoltatrea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.  În urma verificărilor efectuate de poliţişti în bazele de date, s-a constatat faptul că, bărbatul de 29 de ani nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto. Conducătorul auto a fost sancționat conform Lg. 55/20, întrucât nu deținea declarație care să explice prezența sa pe drumul public după ora 22.00.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere” și „refuzul de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei”, iar în urma probatoriului administrat, bărbatul de 29 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore şi încarcerat în C.R.A.P. din cadrul I.P.J. Suceava.

La 28.04.2021, în jurul orei 14.00, un echipaj rutier din cadrul Poliţiei municipiului Câmpulung Moldovenesc a oprit pentru control pe strada Calea Bucovinei din localitate, autoturismul condus de un bărbat de 27 de ani din judeţul Ilfov. În urma verificărilor efectuate de poliţişti în bazele de date, s-a constatat faptul că, bărbatul de 27 de ani nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie auto.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere”, ce va fi soluţionat procedural.

Publicitate
serjexim

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Patru algerieni şi o ucraineancă opriți din drumul ilegal spre vestul Europei

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au depistat …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.