Noi detalii despre descoperirea mormântului dascălului Vasile Eminovici de la Călinești-Cuparencu, satul bunicului patern al Poetului Mihai Eminescu (partea a II-a)

  • Erori monumentale și improvizații pe linie în articolele/emisiunile difuzate în ,,Lumea lui R.”;
  • Zece argumente care demon(s)t(r)ează (lipsurile din) etica și deontologia jurnalistică a acestor materiale;
  • Superficialitate crasă în documentarea descoperirii presupusului mormânt al bunicului patern al Poetului Eminescu;
  • Sergiu Manolache, autorul moral al descoperirii;
  • Nebuloasa din jurul adevăratului mormânt persistă;
  • Teoria crucii originale de pe mormântul real al (dascălu)lui Vasile Eminovici, un fals mediatic?
  • Orgoliile personale, sursa unei dezinformări media de proporții.
  • ……………………………………………………………………………………………………………………………….2) I. C.: Dați-mi măcar un singur exemplu din ceea ce numiți Dvs. ,,erori majore” difuzate în articolele și emisiunile amintite anterior.…Nu unul, vă dau zece, dacă vreți! Dle Ionel Curcan, în ultimele câteva luni am avut o perioadă deosebit de tensionată cu multe alte probleme, și dacă nu m-ar fi înștiințat nu demult un prieten, probabil că nu aș fi aflat prea degrabă despre existența pe net a unui video cu un așa-zis drept la replică/cec în alb, cu atât mai mult cu cât la ultima discuție telefonică și prin mail cu dl R., i-am dat clar de înțeles că voi fi prezent la emisiune doar după ce își va prezenta public scuze pentru modul deficitar în care a întocmit anterior niște articole pe subiectul descoperirii de la Călinești-Cuparencu, reparație morală despre care eu nu am auzit să se fi întâmplat. Și să nu uit, pe burtiera ecranului trebuia să apară scris cu litere mari: ,,Cine e adevăratul descoperitor al mormântului bunicului patern al lui Mihai Eminescu?”, la paritate cu ceea ce a făcut anterior. De asemenea, nu modul tendențios al interviului cu doamna de la Memorial m-a iritat, cât articolele scrise de gazetar, unde, de la început la sfârșit s-a mers țintă pe o pistă falsă după ce s-au luat ca bază părerile a două persoane care, cert, nu au fost prezente la momentul… fatidic, iar autorul se ascunde cu seninătate și îndârjire în spatele opiniei deformate a acestora. Admit, multă vreme nici nu le-am urmărit, pentru că eram teribil de dezamăgit, iar acum am găsit, cum am spus, cel puțin zece erori grosolane, după cum urmează:

    1.Care deontologie jurnalistică,  despre ce echilibru în relatare mai putem vorbi când, imparțial ca tot românul,  jurnalistul  se antepronunță  din start și dă  un verdict categoric , citez, că ,,meritul principal revenind Alei S.”, iar despre mine și d-l profesor… ,,nu-mi place să fiu amestecat într-o mocirlă care nu-mi aparţine.” Eu nu am văzut măcar un cuvințel scris despre documentarul meu amplu cu cercetare științifică, în schimb se tot insista că reprezentanta Memorialului are meritul de a fi zărit spontan cu ochii ei nu știu ce inscripționare… undeva la mijloc de codru des… și gata! Absolut halucinant și revoltător, de bezna minții, despre care merite vorbim aici, este doar o afirmație a cuiva fără nimic în spate și atât! Rămâi perplex, curat… echidistanță, monșer, mie, unul, sălbăticia  asta verbală  îmi amintește instantaneu de libertatea de a-i ocoli pe cei care o îndrăgesc și o practică la fel ca pe un sport. Ideile zburdalnice care alternează între pămătuf, periuță de dinți și perie de sârmă sunt schițate undeva la limita dintre atac la persoană, delict de presă și  tentativă  de  linșaj mediatic, iar, dacă cineva părtinitor și-a propus să se distreze pe seama (toleranței) altora, și-a ales greșit victimele, vorbesc în ceea ce mă privește, fără îndoială.

    1. Cum se face că nimeni altcineva nu a mai știut că acolo sunt două cruci, și nu una singură, până când nu am făcut eu public acest lucru? (**) De ce moderatorul a evitat în mod intenționat, ostentativ chiar, să lămurească subiectul, unul cheie? Mai e nevoie de un alt argument care să arate nivelul la care s-a coborât toată prezentarea?
    2. Deși pot dovedi că știam cu ceva timp înainte de 16 septembrie 2020 despre existența acestor scrijelituri pe crucile de la Călinești-Cuparencu, scrieri cărora nimeni nu le-a dat prea mare atenție, nu am fost ascultat niciodată. Una dintre dovezile că eram la curent datează cel puțin de pe data de 3 septembrie 2020, cu vreo două săptămâni înainte de excursia din 16 septembrie, când, printr-o adresă mail, i-am cerut dnei Elena Condrei, Ed. Geea, un ISBN pentru cartea mea „Semne pe piatra timpului”. Discuția amiabilă din ziua excursiei și următoarele avute pe messenger pe contul de FB cu doamna de la Memorial, atunci când vorbesc despre un material al meu mai vechi iar dumneaei recunoaște că nu avea nici un fel de indicii, este mai mult decât edificatoare, la fel cele de pe whatsapp din perioada premergătoare. Gazetarul a făcut tot ce i-a stat în putință să eludeze realitatea și să stârnească o stare de confuzie pe această temă, tonul a tot crescut, nivelul dezbaterii a tot fost coborât, până s-a dus totul în derizoriu. Zvonurile despre inscripționările de pe spatele celor două cruci (dintr-un grup de patru!) circulau deja printre săteni după ce se făcuseră săpăturile șanțului de la gărduțul mormântului familiei Radca și se tăiase vegetația dimprejur. D-l ing. Tiberiu Iseceanu spune că până pe atunci nu se știa mai nimic, sau, cei care au știut nu mai sunt printre noi, iar nu dumnealui a fost sursa zvonurilor. Aici sunt destule lucruri de discutat, e de înțeles de la sine că, foarte probabil, nimeni nu și-ar asuma ceva atâta vreme cât mai stă încă în picioare teoria falsului inscripționărilor de pe cruci, cu eventualele consecințe legale. Revenind, asemenea dovezi, precum cea cu ISBN-ul sau discuțiile de pe mess și whatsapp la vremea respectivă, nu pot fi trucate, este tehnic imposibil, la fel și cercetarea științifică asupra obiectivului, iar restul este istoria romanțată a unui punct toxic de intersecție speculat incorect, profund denaturat jurnalistic din orgolii mărunte, o tentativă nereușită de prezentare deformată, din interese personale, a filmului cercetărilor de la Călinești-Cuparencu…
    3. Pe urmele altor publicații și site-uri care au preluat cu surle si trâmbițe afirmațiile despre descoperirea crucii originale (sâc!) de pe mormântul bunicului lui Eminescu, jurnalistul afirma că, mai mult ca sigur, crucea este a lui Vasile Eminovici, dar, locul mormântului… e discutabil! Taman invers, după părerea mea și a multor altora! Este aproape imposibil să dialoghezi civilizat cu oameni care, fie nu pot admite că sunt supuși greșelilor, fie sunt prea orgolioși să o facă,  variante mai există destule, totuși nu îi facem proces de intenție nimănui. Noi, care am vorbit cu multă reținere și echilibru de la bun început doar despre două înscrisuri neprofesionale de pe spatele unor cruci din piatră, nu apăream  pomeniți pe nicăieri.
    4. Culmea, eu am fost cel care l-am anunțat în septembrie 2020 despre cercetare la scurt timp pe dl R., care mi-a replicat tăios că nu e nimic important, că a fost personal în urmă cu ceva ani și el prin sat, că e ocupat până peste cap cu alegerile de peste o săptămână, după care, mai târziu, tot dumnealui îmi reproșează că de ce nu am insistat mai tare ca să-l conving, că nu înțelesese prea bine, ș.a.m.d…. Am fost anunțat că ne vedem într-o sâmbătă dimineața la biroul meu să facem o înregistrare, apoi mi-a zis că nu a avut o cameră de filmat la dispoziție, ca să aflu că în timp ce îl așteptam, de fapt, dumnealui fusese la Călinești-Cuparencu.Fără cuvinte!
    5. Răspunsurile interlocutorilor jurnalistului, preotul și bibliotecara, au fost vizibil sugerate de întrebări, ce voiați să spună dumnealor despre niște lucruri întâmplate cu multă vreme înainte, vreo două luni, plus că descoperirea a presupus acțiuni derulate în timp la momente ușor diferite, cîteva secunde, poate, și nu simultan, plus că nici nu fuseseră de față la momentul descoperirii, plus  că nici nu ne cunoșteau pe mine și pe d-l prof. Manolache, ba mai erau și părți interesate în disputa sugerată! Vreți să vorbesc mai mult aici despre șerpăria intereselor personale, despre complexitatea relațiilor dintre oameni, simpatii și antipatii politice, despre  mimetismul comportamental, despre recompense mascate în evenimente culturale cu dedicație sau despre relația slugarnică dintre subordonat și șef la români? Reacția omenească a cuiva de pe stradă atunci când se trezește cu microfonul în față este să improvizeze la minut ceva cât de cât inteligibil, cel de lângă preia și el ideile, iar de aici s-a distorsionat total adevărul! Era de ajuns să fi fost întrebați: ,,Oameni buni, ați văzut cu ochii voștri exact momentul când Gaftoneanu sau A., că altcineva nici nu era pe lângă ei, au zis atunci ceva despre scrisul de pe cruce? Doamna G. S., pe ce bază spui ce spui, iată că și colega, dna M. A., te contrazice, spune că ea v-a chemat pe ceilalți? De ce nu ați stat deloc de vorbă cu cel care a scris cu o lună înainte peste tot că e autorul, măcar la telefon, și ce explicație aveți pentru faptul că nu ați publicat nimic în timp ce el a scris mai multe articole începând din aceeași zi?” De la sine înțeles, atâta timp cât cei doi localnici ne-au văzut doar o singură dată, în trecere, deci, nu ne cunoșteau, ce voiați să spună preotul și bibliotecara, repet, care nici nu erau prezenți la momentul cheie, cu atât mai mult după ce dna S. cu celelalte două doamne s-au mai dus acolo ulterior de câteva ori, fără mine sau dl Manolache? Cum poți pune în opoziție un documentar consistent și la obiect cu zicerile cuiva căruia i s-a părut că vede ceva, deși nici măcar nu a fost la fața locului? Sper că e suficient de limpede și nu mai e nevoie și de alte precizări, iar pentru relele intenții eu nu am leac, cu lehamite mă spăl pe mîini de modul ăsta rudimentar de a gândi că adevărul poate fi îngropat sub niște vorbe, fie ele și meșteșugite…

    Fiind o construcție incorectă, din secvențe disparate, un filmuleț neprofesional cu omisiuni majore (în care, normal, trebuiau să apară ambele părți ce trebuiau consultate, cu timpi egali acordați), asta arată lămurit că autorul nu avea de gând să poarte un dialog civilizat încă de la bun început și îi trădează frustrarea sa personală pentru că în urmă cu câțiva ani mai filmase prin sat fără să găsească nimic, de văzut mai vechile înregistrări cu ,,chemarea străbunilor”. Se vede asta și când spune teatral, doar ca să-i dea greutate frazei, că o să auzim noi ce a declarat preotul, și nu oricum, ci îmbrăcat în straie preoțești, și din titlurile nepotrivite, și din sugerarea obsesivă pe ecran a descoperitorului, chiar dacă  se vedea că nu e în regulă ce spune, și tot așa mai departe. Hotărât lucru, ambele persoane, și preotul și bibliotecara sunt absolut nevinovate pentru postura în care le-a pus realizatorul, iar în particular, se poate vorbi deschis și despre o anume cointeresare incontestabilă, chiar nu e simplu să accepți că ai trecut pe lângă  ceva extrem de interesant avut dintotdeauna în sat, dar, despre care nu ai știut, pur și simplu.

    Tot respectul și pentru unul, și pentru celălalt, și pentru profilul de Iraclie Porumbescu al preotului și pentru expoziția deosebită a d-nei bibliotecare, dar, cum dovezile se bazează pe declarațiile superficiale și neconcludente ale acestor doi martori căzuți în greșeală fără de voie, după  părerea mea, nu m-aș mira deloc dacă realizatorul ar mai găsi câțiva martori de încredere care să afirme că Germania hitleristă a câștigat războiul și, în consecință, va trebui să rescriem istoria conform acestui nou adevăr…

    1. Jurnalistul a ocolit cu dibăcie amănuntul important că d-l prof. Manolache a fost la Călinești-Cuparencu cu două zile înainte, la localul lui Ghiocel Eminovici (s-a omis alt subiect cheie!), apoi m-a creionat în fel și chip, mai mult, chiar că, ce să vezi, ,,aș pretinde” (pe textul articolului s-au tot schimbat cuvintele!!!) nu știu ce înrudire cu Poetul Eminescu (sâc!), deși, pe contul meu de facebook, oricine poate vedea despre ce este vorba, în linii mari. Iar d-l prof. Manolache, un om de cultură onorabil, generos și cu mult bun simț, merită tot respectul nostru și nu trebuia atras fără scrupule într-o tevatură inutilă, fără cap și fără coadă, mai ales că este o fire tare sensibilă și cu destule probleme de sănătate…

    Ce să mai spui când vezi că, dacă nu merge altfel, se apelează mintenaș la rețeta ,,frăgezirii” uneia dintre părți devenită peste noapte adversar, bun prilej de a-i fi ,,atacați” pe post membrii familiei sau convingerile personale?

    1. Subiectul este tratat identic și în Jurnalul de Botoșani, și la TeleM, și deși sunt aceleași articole, se tot insista că partea scrisă, denumită pompos ,,anchetă jurnalistică” (!) și cea de emisiune TV nu au treabă una cu cealaltă… apoi se afirmă că pe cruce apare cuvântul ,,capelu”, cu sensul de cantor… apoi, la loc comanda! Cine își asumă neadevărurile pe bandă rulantă legate de plecarea grupului cu microbuzul în rodaj (!), de faptul că la cimitir eram cinci persoane, și nu trei, cele legate de numele autorului real al descoperirii și celelalte de pe post? Iar referitor la  faptul că aș fi avut vreodată acces la documentele de la Memorial sau la un minimum de consultare,  așa cum ar trebui să existe între orice instituție de cultură și pasionații de cultură, nu e nimic de declarat, pentru că nu a fost curat… nimic (!) în ultimii ani, în ciuda numeroaselor încercări făcute, nu am reușit să mișc un pai, până și cu regretatul domn Jijie mai aveam cu cine schimba o vorbă. Foarte probabil că singura  explicație rezonabilă pentru părerile care vin cu alte variante ar putea fi doar acceptarea existenței  universurilor cu  realități paralele.
    2. Același tipic de traseu în presă ca în viața politică văd și în articolele pomenite… La început, pe sticlă și în articole era numai reprezentanta Memorialului, apoi se vorbea despre ,,un grup de specialiști și de pasionați de cultură” fără nume, apoi, în sfârșit, apar și numele lor, dar, în comunicatul succinct al CJ apar doar trei nume, iar eu și cu d-l prof. Manolache am dispărut fără urmă. (***) Iar în fotografiile Memorialului eu lipseam cu desăvârșire, și de ce se spunea că s-a mers toamna trecută de mai multe ori în sat, doar ca să se inducă ideea perversă că vorbim despre zile diferite și că ar mai fi fost ceva mai vechi acolo? Flagrantă omisiune, subiectul ăsta a fost evitat, bineînțeles, și de ,,Lumea lui R.”, doar Somax TV a restabilit adevărul anul acesta, adică, pe 16 septembrie, am fost 5(cinci!) persoane, cu mențiunea că eu și cu d-l profesor Manolache am avut destule informații de dinainte, că ne-am consultat cu dnii I. Manole, I. Filipciuc, T. Iseceanu, N. Iosub, M. Vîlceanu, P. Ciornei și am fost ajutați și de Dvs., cert. (****) Ca să concluzionez într-o notă pozitivă, am scris o carte, iar dacă pentru aceasta am scăpat până acum fără să fiu amendat sau închis, ca în anecdotele cu Radio Erevan, încă e bine, alții au pățit-o chiar și pentru mai puțin, doar pentru împrăștierea unui banal manifest…
    3. După ce spațiul virtual a fost umplut de emisiuni cu bătaie (de joc) doar într-un sens, ca o miuță la o singură poartă, cu articole dezlânate pline de accente de cancan și insinuări fără probe, până și un copil s-ar prinde că, hotărât lucru, adevăratul rost al acestora nu e în niciun caz adevărul jurnalistic. Se vedea de la o poștă că nu îmi fuseseră citite articolele, știu prea bine ce spun, sau, mă rog, din prezentare nu rezulta de nicăieri că acestea ar fi fost consultate sau că ar fi existat, apoi, cu o generozitate mimată, la insistențele contraopinentului, de fapt, adevăratul descoperitor, i se promite și acestuia un drept la replică peste vreo câteva săptămâni, atunci când se va prinde ,,o fereastră”. Cum, după ce realizezi intempestiv mai multe articole și emisiuni abracadabrante în care consulți total neprofesional doar una dintre părți și decizi solomonic (!) că ,,dreptatea înclină aici”, când ți se cere dreptul la replică, îi răspunzi că da, mai încolo, vedem noi, dar, oricum, nu contează dacă am greșit până acum, păi, tot dumneata ești de vină, de ce nu ai venit la emisiune mai din timp?! De ce nu au stat pașnic de la bun început față în față opinenții cu păreri diferite și de ce era nevoie de intervenția unui mediator (incorect), prietenii știu de ce…  În acest punct al narațiunii, oricine își dă seama că, de fapt, niciodată nu s-a dorit dialogul și orice comunicare devine practic imposibilă, animozitățile sunt maxime, ce om cu demnitate, cineva pentru care tupeul și obrăznicia nu sunt puncte sale forte, ar putea accepta așa ceva?

    ………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

    (*)https://info-suceava.com/2020/09/23/o-alta-redescoperire-legata-de-familia-poetului-mihai-eminescu-calinesti-cuparencu-satul-bunicului-patern-al-poetului-mihai-eminescu-cantorul-vasile-eminovici/

    …Cercetând mormintele dimprejurul bi­se­ricii, am observat lângă niște lucrări de restaurare ale unor monumente funerare o cruce din piatră binișor înclinată, cam la 30 de grade, în mod evi­dent lăsată de ani buni în paragină… M. V., femeie în etate, decedată la 1904… Numele de familie al acesteia apărea și pe alte cruci, dacă îmi amintesc bine. Nu i-am redat numele în clar pentru a nu impieta în vreun fel asupra memoriei defunctei, cu atât mai mult cu cât nu am nici un fel de legături cu urmașii direcți. Eram lângă monumentul funerar, când, pe spatele acestuia, am zărit printre crengile de arbust ale vegetației dense ceva scris cu caractere chirilice și care semăna binișor cu MINOVICI. „Asta merită atenție!”, zic amuzat cu voce tare, și mă duc la un altul, tot cu numele de V., la câțiva metri de celălalt. Apoi mă reîntorc și continui pentru una dintre doamne, care se apucase deja să curețe verso-ul crucii pe care crescuseră tot felul de plante agățătoare: „Nu se face să lăsăm o doamnă  să rupă bălăriile astea!”…

    ………………………………………………………………………………………………………………………..

    (**)https://stiri.botosani.ro/stiri/cultura/descoperirea-crucilor-de-la-calinesti-cuparencu-naste-controverse.html

    …După numeroasele articole de presă recent apărute cu informații incomplete asupra descoperirii unui presupus mormânt al (dascălu)lui Vasile Eminovici de la Călinești-Cuparencu, vin cu următoarele precizări la subiect.  Mai întâi, este vorba despre două cruci din piatră diferite, cu inscripționări similare pe spate, ambele aparținând unor membri ai familiei Volcinschi, nu doar una, cum, din necunoaștere sau nedocumentare, s-a tot spus peste tot, lucru care se poate vedea în pozele de mai jos.

    De asemenea, precizare importantă, concluziile finale asupra studiului făcut sunt cuprinse în partea a treia a articolului meu ,,O altă (re)descoperire legată de familia Poetului Mihai Eminescu? Călinești-Cuparencu, satul bunicului patern al (Poetu) lui Mihai Eminescu, cantorul Vasile Eminovici”, studiu care a fost publicat cu aproape o lună (de la 23/24 septembrie a.c., până la 20 octombrie a.c.) înaintea altor știri la temă,  și face parte integrantă din volumul meu ,,Semne pe piatra timpului”.

    Cartea e bazată pe cercetare proprie, alături de mai mulți colaboratori care m-au susținut și pe care i-am nominalizat cu onestitate de fiecare dată: dl Ioan Manole (unul dintre cei doi inițiatori ai proiectului casei tradiționale din cimitirul localității, undeva în apropierea celor două simboluri funerare), dl Sergiu Manolache (cu care nu sunt la prima cercetare), dl Ion Filipciuc, dl Nicolae Iosub, dl Tiberiu Iseceanu, dl Ionel Curcan și ceilalți. Voi reveni (și) cu alte detalii necunoscute până în prezent, până atunci, pentru edificare completă, vă rog frumos să aruncați o scurtă privire pe cronologia contului meu de facebook: https://www.facebook.com/profile.php?id=100000576415406 ”.

    …………………………………………………………………………………………………………………………………..

    (***)https://luceafarul.net/polemica-cu-critici-n-r-d-m-gaftoneanu-descoperirea-de-la-calinesti-cuparencu-mormantul-bunicului-patern-al-poetului-mihai-eminescu

    …Am citit foarte atent articolul Dvs., pe care, și eu, și d-l prof. Manolache, cu care m-am consultat astăzi, îl apreciem (ferm) că nu reflectă (întru totul) cele spuse de noi. Eu mi-am publicat articolul documentar la câteva zile după excursie, în 23/24 sept. a. c., pe două site-uri diferite, tot pe atunci v-am și înștiințat la telefon, iar de abia pe 20 octombrie a. c. (la o lună după!) s-a ieșit pe posturi cu pretinsa descoperire fabuloasă, cum îi spuneți cu umor, față de care și noi suntem rezervați, deși are și aspecte minore spectaculoase. Cum vi se pare faptul că vreme de două luni (!) nu mi-a contestat nimeni articolul, apoi, în emisiunile TV și în primele articole nici nu era pomenit numele nostru, iar, mai târziu, la protestul meu, s-a rectificat textul de la ,,Adevărul”? Strict gazetărește, despre ce credibilitate mai vorbim? A recunoscut cineva public că s-a greșit grav prin subiectivism de la bun început, deși în particular spune altceva? Nici măcar faptul că sunt două înscrisuri pe cruci diferite aparținând aceleiași familii, lucru consemnat de către mine, nu era cunoscut, plus altele. Înscrisurile nu sunt o noutate, a câta oară o repet, probleme erau cu vizibilitatea literelor scrijelite și nu cu alfabetul chirilic, să fim serioși, decriptarea era facilă.
    Nouă ni s-a spus că microbuzul instituției este în rodaj, nu știam pe atunci ceea ce scrieți Dvs. acum, iar dacă a mințit cineva, atunci e strict problema doar acelei persoane, discuția amicală avută cu d-na director de pe facebook din zilele de după descoperire este mai mult decât lămuritoare și vă va face să schimbați cu 180 de grade totul. Asupra amănuntului (apare în articolul meu, oricum, e ceva de prea mică importanță, a fost în mare măsură o întâmplare și atât!) că eu am fost cel care găsit înscrisul după ce am dat vegetația la o parte de pe spatele crucii, vedem cu un gust amar cum (și) acesta este dus de-a binelea în derizoriu, din relatare reiese că s-au mai găsit doi descoperitori (!). Pe când apare și al patrulea?
    Majoritatea informațiilor mele referitoare la posibilul mormânt al dascălului Vasile Eminovici din zonă le-am avut din studiul temeinic al lucrărilor anterior publicate, apoi de la dl Tiberiu Iseceanu, om al locului, de la dl Ioan Manole, cel cu casa țărănească de alături din 2005, și de la urmașii preoților Butnaru și Cojocaru, dar, confirm că au mai fost și destule la stadiul de simple zvonuri.
    O să vă pun cu mare drag la dispoziție cartea mea ,,Semne pe piatra timpului”, trageți Dvs. orice concluzii doriți, chiar nu dorim să vă influențăm, părerea noastră e că știți mult prea bine că nu suntem vinovați nici de fabulațiile altora și nici de animozitățile preexistente între oamenii de presă. Accentuez, suntem oameni pașnici, pasionați de ceea ce facem, neplătiți de cineva, și, prin urmare, nu dorim să intrăm în speculații ieftine părtinitoare pe dialoguri sterile, fără vreo finalitate constructivă. În aceste condiții, câtă vreme nu există un dialog civilizat și nu suntem respectați, ne retragem cu decență din orice dezbatere publică, o zi bună, vă dorim sănătate!
    ………………………………………………………………………………………………………………………

    (****) https://www.somaxtv.com/video-noi-precizari-privind-o-descoperire-unicat/

    …Lovitură de teatru în cazul descoperirii unicat privind familia poetului Mihai Eminescu. Un scriitor și pasionat de cultură botoșănean aduce noi precizări privind monumentul funerar al bunicului patern al marelui poet . Acesta spune că a participat la descoperirea sa și că a documentat o parte a subiectului în premieră….

Publicat de: Ciobica Andreea

Alte articole

Două noi candidaturi anunțate pentru Primăria municipiului Suceava

Două noi candidaturi care pot conta în ierarhia finală și mai ales în forma Consiliului …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.