Trei algerieni opriți din drumul ilegal spre vestul Europei

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au depistat trei cetățeni din Algeria  care intenționau să treacă ilegal frontiera din Ucraina în România, cu scopul de a ajunge într-o ţară din Spaţiul Schengen.

În data de 16 iunie  2021,  polițiștii de frontieră din cadrul  Sectorului Poliției de Frontieră Vicovu de Sus au declanșat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale, în zona de competență.

Astfel, în jurul orei 03,00, polițiștii de frontieră au depistat în zona de responsabilitate, pe direcţia localităţii  Frătăuţii Noi,  trei  cetățeni străini, care se deplasau  pe jos, dinspre frontieră spre interiorul ţării.

Deoarece nu își justificau prezența în zonă, aceștia au fost conduși la sediul Poliției de Frontieră pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că  cei trei bărbați sunt cetățeni algerieni, cu vârste între 22 și 30 de ani şi au trecut ilegal frontiera din Ucraina în România cu scopul de a ajunge într-o ţară din Spaţiul Schengen.

În cauză, s-a întocmit lucrare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar în baza acordului de readmisie, cei trei cetăţeni algerieni urmează să fie predaţi  autorităţilor de frontieră ucrainene.

Publicat de: infosuceava

Alte articole

I.S.U. Suceava organizează concurs pentru ocuparea a un post vacant de personal contractual

După cum reiese din postarea ISU „Bucovina” Suceava, “Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al …

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.