Foto: Arestaţi preventiv pe o perioadă 30 de zile pentru trafic de migranţi şi constituire a unui grup infracţional organizat

Poliţiştii de frontieră din cadrul STPF Suceava, sub coordonarea procurorilor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Suceava, împreună cu polițiști din cadrul BCCO Suceava au desfășurat o acţiune de prindere în flagrant a doi cetăţeni  ucraineni cu preocupări pe linia traficului de migranţi. Cei doi sunt cercetați în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de migranți.

În cauză s-a reținut faptul că, începând cu luna noiembrie 2021, cei doi inculpați, ambii cu dublă cetățenie ucraineano-română, împreună cu alți cetățeni ucraineni, au constituit un grup infracţional organizat și au acţionat împreună şi în mod coordonat în vederea racolării, îndrumării, călăuzirii, transferului, adăpostirii şi transportului unor grupuri de migranţi, în vederea trecerii frauduloase a frontierei de stat a României, cu scopul de a obține beneficii financiare substanțiale.

În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că, în perioada 04.11.2021 – 27.11.2021, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, la diferite intervale de timp, membrii grupării au preluat, călăuzit, adăpostit, transportat și îndrumat un număr de 24 migranți, cetățeni originari din Bangladesh, India, Pakistan și Somalia, care au pătruns în România prin trecerea ilegală a frontierei de stat prin zona verde.

La data de 26.11.2021, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Suceava și polițiști de frontieră din cadrul STPF Suceava au efectuat o acțiune de prindere în flagrant a celor doi inculpați, după ce aceștia au preluat din zona graniței de stat româno-ucrainene un număr de 5 migranți pe care i-au transportat, ulterior, pe raza municipiului Rădăuți.

La data de 27.11.2021, Tribunalul Suceava a dispus arestarea preventivă a celor 2 inculpați, pentru o perioadă de 30 de zile.Totodata, celor cinci cetățeni din Bangladesh le-a fost întocmita lucrare penală pentru trecere ilegală a frontierei de stat. In cursul zilei de azi aceștia au fost predați autorităților de frontiera ucrainene, in baza Acordului de Readmisie.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Foto: 

Publicitate

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Foto: Un autotren încărcat cu deșeuri plastice s-a răsturnat pe raza localității Molid

Un autotren încărcat cu deșeuri plastice s-a răsturnat în afara părții carosabile pe raza localității …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.