Sursa Foto Arhiva
Sursa Foto Arhiva

Dosare penale la regimul rutier

La 29.11.2021, patrula de siguranță publică din cadrul Poliției mun. Rădăuți, în jurul orei 22.50, a observat, circulând pe direcția Str. Dobrogeanu Gherea – Str. George Coșbuc, o autoutilitară ce avea o deplasare sinuoasă. S-a efectuat semnal de oprire autoutilitarei, aceasta fiind oprită pe str. George Coșbuc, aproape de intersecția cu str. Dobrogeanu Gherea. S-a procedat la identificarea conducătorului auto, stabilind faptul că este un bărbat de 52 ani, localnic. Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, s-a solicitat sprijinul polițistului rutier aflat în serviciu, care l-a testat pe acesta, rezultând o alcoolemie de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat. Având în vedere aceasta, șoferul a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „conducere sub influența alcoolului”.

La 29.11.2021, ora 22.40, pe raza comunei Capu Câmpului, pe DJ 177C, polițiștii din cadrul Poliției orașului Gura Humorului au oprit pentru control autoturismul condus de un tânăr de 23 ani, din comuna Păltinoasa, care figurează cu dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.

În urma verificărilor amănunțite efectuate în bazele de date s-a constatat faptul că șoferul a fost sancționat contravențional la data de 11.11.2021 de către polițiștii din cadrul IPJ Suceava – Serviciul Rutier pentru nerespectarea semnalelor și indicațiilor polițistului rutier cu măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 30 de zile, perioada de suspendare începând cu 27.11.2021.

S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Publicitate

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Foto: Accident rutier pe raza localității Vama

Accident rutier între două autoturisme pe raza localității Vama. La fața locului au intervenit pompierii …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.