GUVERNUL ROMÂNIEI A ANALIZAT ÎN PRIMĂ LECTURĂ ORDONANȚA DE URGENȚĂ PRIVIND RELUAREA ACORDĂRII VOUCHERELOR DE VACANȚĂ

Guvernul României a analizat miercuri, 08 decembrie a.c., în primă lectură, Ordonanța de Urgență privind modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, care prevede acordarea voucherelor de vacanță pentru angajații din sectorul bugetar, în cuantum de 1.450 lei, până la data de 31 decembrie 2026.

„Un deziderat al acestui Guvern este reluarea acordării voucherelor de vacanță și astăzi, prin dezbaterea proiectului, facem un pas important pentru a-l duce la îndeplinire. Măsura s-a dovedit a fi benefică pe durata implementării ei atât pentru salariați, cărora li s-a oferit o nouă ocazie să își redescopere țara în vacanțele lor, dar mai ales pentru operatorii din turism. Mai exact, voucherele de vacanță au determinat aproximativ un milion de români să consume produse locale, călătorind aici, acasă. În această manieră au fost atenuate, într-o mare măsură, efectele negative ale pandemiei COVID-19, iar pentru continuitate consider oportună promovarea actului normativ în cel mai scurt timp cu putință”, a declarat Constantin-Daniel Cadariu, ministrul antreprenoriatului și turismului.

În actualul context epidemiologic, este necesară și prelungirea valabilității voucherelor de vacanță emise în perioada ianuarie 2019 – decembrie 2020, indiferent de suport, până la data de 31 decembrie 2022. Acest lucru este prevăzut în proiectul de act normativ, fiind subliniat că o parte dintre vacanțele achiziționate de români în perioada pandemică, prin această metodă de plată, nu au putut fi derulate corespunzător de către agențiile de turism, conform clauzelor contractuale, sau nu au putut fi prestate de către furnizorii de servicii, impunându-se despăgubirea acestora.

Pe perioada 2022 – 2026, voucherele de vacanță urmează să fie emise doar pe suport electronic.

Publicitate
serjexim

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Două noi candidaturi anunțate pentru Primăria municipiului Suceava

Două noi candidaturi care pot conta în ierarhia finală și mai ales în forma Consiliului …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.