Sursa Foto Arhiva
Sursa Foto Arhiva

Dosare penale la regimul rutier

La data de 19.12.2021, în jurul orelor 20:30, o patrulă din cadrul Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți a oprit pentru control pe DC 36 în comuna Zamostea, autoturismul condus de un localnic. Întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii i-au solicitat bărbatului din comuna Zamostea să se supună testării cu aparatul etilotest, acesta refuzând atât testarea cât și recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „refuzul sau sustragerea de la prelevarea mostrelor biologice”, ce va fi soluționat procedural.

La data de 19.12.2021, în jurul orelor 14.10, un echipaj rutier din cadrul Poliţiei Oraşului Gura Humorului a oprit pentru control pe strada Piața Republicii din localitate, autoturismul condus de un bărbat de 43 de ani din municipiul Suceava. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de “conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

La data de 19.12.2021, orele 15:07, Secția 2 Poliție Rurală Ipotești a fost sesizată prin SNUAU 112” despre faptul că, pe raza localității Bosanci a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Polițiștii deplasați la fața locului au identificat conducătorul auto, un localnic. Întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii i-au solicitat conducătorului auto să se supună testării cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat atât testarea cât și recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma verificărilor efectuate de polițiști în bazele de date, s-a constatat faptul că, bărbatul din localitatea Bosanci are permisul de conducere suspendat pentru abateri la regimul rutier.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de ,,refuzul ori sustragerea de la recoltarea probelor biologice” și ”conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere”, iar în urma probatoriului administrat, conducătorul auto a fost reținut pentru 24 de ore și încarcerat în C.R.A.P. din cadrul I.P.J. Suceava.

La data de 19.12.2021, ora 19:05, o patrulă din cadrul Poliției Orașului Siret a oprit pentru control pe strada Castanilor din orașul Siret, autoturismul condus de un localnic de 33 de ani. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de “conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

Publicitate
edyand

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Video: Incendiu la o gospodărie din localitatea Pojorâta

Militarii Detașamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc, împreună cu lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.