Foto: Țigarete ascunse în instalația de climatizare a unui autocar descoperite în P.T.F. Siret

Polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației au descoperit și confiscat în P.T.F. Siret și la “frontiera verde” aproximativ 15.000 pachete cu țigarete de proveniență ucraineană, în valoare de 78.800 lei, marfă ce urma să ajungă pe piața neagră de desfacere din zonă. Azi dimineață, în jurul orei 02.30, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, pe sensul de intrare în țară, un cetăţean ucrainean, în vârstă de 37 de ani, care conducea un autocar marca MAN, înmatriculat în Ucraina. În autocar se mai aflau, în calitate de pasageri, șapte cetățeni, toți din Ucraina.

În baza analizei de risc, polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control asupra autovehiculului, persoanelor și bagajelor.

Astfel, a fost descoperită ascunsă în vederea sustragerii de la controlul vamal, într-un loc special amenajat în instalația de climatizare a autocarului, cantitatea de 9.200  pachete cu ţigarete, de provenienţă ucraineană. Pe timpul controlului, doi dintre pasagerii din autocar au devenit recalcitranți fapt pentru care au fost amendați cu 1.000 lei fiecare conform Legii 61 din 1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Țigaretele în valoare totală de 13.800 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar şoferul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 10.000 de lei. Autocarul, în valoare de 175.000 de lei, a fost ridicat în vederea confiscării de către autoritățile vamale, iar cetățenii ucraineni au renunțat la călătorie, întorcându-se pe jos in Ucraina.

Totodată, împotriva cetăţeanului ucrainean, şoferului mijlocului de transport, s-a instituit măsura interzicerii intrării în România pe o perioada de 5 ani.

Și polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vicovu de Sus, județul Suceava, au declanșat, ieri, 21.12.2021, o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate. Astfel, în jurul orei 18.30, lucrătorii noștri au identificat, pe raza localității Frătăuții Noi, la o distantă de aproximativ 1000 de metri de linia de frontieră, o mașină de teren marca Mitsubishi, cu număr de înmatriculare specific Marii Britanii, în care au putut fi observate mai multe colete cu țigări. Imediat, au fost anunţate şi autorităţile ucrainene despre caz în vederea cercetării în comun a evenimentului de frontieră.

S-a luat măsura conducerii autoturismului încărcat cu țigări la sediul sectorului, unde în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 5.500 pachete cu țigări, în valoare de 65.000 de lei.

În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, întreaga cantitate de țigarete, precum și autoturismul de teren în valoare de 7.500 lei fiind ridicate în vederea confiscării.

În continuare, se derulează verificări pentru depistarea tuturor persoanelor implicate, sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.

Foto:

Publicitate
edyand

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Foto: Accident rutier pe raza localității Vama

Accident rutier între două autoturisme pe raza localității Vama. La fața locului au intervenit pompierii …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.