Foto: Incendiu la o gospodărie din Valea Moldovei

Militarii Gărzii de Intervenție Gura Humorului, împreună cu lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Valea Moldovei, au intervenit joi dimineața, ora anunțării la 112 – 5:07 cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din Valea Moldovei. La sosirea echipajelor, ardea acoperișul unei locuințe cu pericol de propagare la o casă de locuit învecinată.

Au ars acoperișul locuintei, construit din lemn și acoperit cu tablă, pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați și un perete construit din lemn pe o suprafață de 4 metri pătrați.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de coșul de fum necurățat. Incendiul a fost lichidat la ora 6:50, iar pompierii au salvat restul locuinței în limitele găsite și casă de locuit învecinată.

Rugăm cetățenii să trateze recomandările pompierilor profesioniști cu maximă seriozitate, pentru a se proteja şi pentru a transforma propria locuinţă în cel mai sigur şi confortabil loc, atât pentru ei, cât şi pentru întreaga familie.

Foto:

Coșuri pentru evacuarea fumului

– coşurile, burlanele şi canalele vor fi curăţate obligatoriu cel puţin o dată pe an;

– în podul casei, coşul de fum va fi obligatoriu tencuit, pentru a nu prezenta fisuri prin care scânteile să se răspândească şi să constituie surse de aprindere;

– coşurile, burlanele şi canalele de fum vor fi izolate faţă de elementele combustibile ale pereţilor, planşeelor şi acoperişurilor.

Sobe cu şi fără acumulare de căldură

– sobele vor fi obligatoriu verificate, curăţate şi reparate de persoane specializate şi autorizate;

– pardoseala combustibilă din faţa uşilor sobelor va fi protejată cu o tablă de dimensiunile 50×70 centimetri, asigurând astfel protecţia faţă de căderea accidentală a jarului sau a lemnelor aprinse;

– focul din sobe va fi supravegheat în permanenţă;

– nu lăsaţi copiii să alimenteze soba;

– evitaţi supraîncălzirea sobelor;

– nu se va încărca soba cu lemne pe parcursul nopţii.

Instalaţii electrice

– se vor utiliza întrerupătoare, prize sau cabluri electrice fără defecţiuni sau improvizaţii;

– se vor utiliza numai siguranţe omologate în tablourile electrice;

– evitaţi suprasolicitarea instalaţiilor electrice.

Instalaţii de încălzire

– aprinderea focului la aragaz sau în sobele alimentate cu gaze naturale se va face pe principiul „gaz pe flacără”;

– cenuşa şi jarul provenite de la sobe vor fi depozitate într-un loc special amenajat şi se vor stinge cu apă;

– verificarea etanşeităţii buteliei de aragaz şi a instalaţiei de alimentare cu gaze se va face numai cu emulsie din apă şi săpun; în niciun caz cu flacără deschisă;

– pentru încălzirea camerelor de locuit se vor utiliza numai aparate electrice omologate.

Publicitate
edyand

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Foto: Un autotren încărcat cu deșeuri plastice s-a răsturnat pe raza localității Molid

Un autotren încărcat cu deșeuri plastice s-a răsturnat în afara părții carosabile pe raza localității …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.