Evenimente rutiere cercetate de polițiști

La data de 13.02.2022, ora 11:07, Poliţia Municipiului Vatra Dornei a fost sesizată telefonic prin S.N.U.A.U. 112, despre faptul că pe raza comunei Poiana Stampei a avut loc un accident rutier soldat cu victime. S-a stabilit că o femeie de 60 de ani din municipiul Rădăuți, județul Suceava, în timp ce conducea autoturismul pe D.N. 17 – în afara localității Poiana Stampei, a intrat în coliziune frontală cu autoturismul condus de către un bărbat 43 ani, din municipiul Iași, județul Iași. În urma impactului a rezultat rănirea celor doi conducători auto și Proca Elena de 34 ani din Iași și a patru pasageri, care au fost transportați la Spitalul municipal Vatra Dornei pentru îngrijiri medicale.

Conducătorii ambelor autovehicule au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul ambilor conducători auto, însă au fost conduşi la Spitalul Municipal Vatra Dornei pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală conform art. 196 alin. (2), (3) şi (4) din Cod Penal, iar cercetările sunt efectuate de către lucrătorii Compartimentului Rutier Vatra Dornei.

Suceava

La 13.02.2022, în jurul orelor 12:15, un bărbat de 32 ani din mun. Suceava, jud. Suceava, conducea autoturismul pe str. Ana Ipătescu din mun. Suceava și a surprins şi accidentat pe o femeie de 58 ani, ce traversa strada prin loc nepermis. În urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a pietonului.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool în aerul expirat , după i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei la Spitalul Judeţean Suceava. Pietonul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool în aerul expirat
Cercetările sunt continuate de lucrători din cadrul Biroului Rutier Suceava sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „ vătămare corporală din culpă”, faptă prev. şi ped. de art. 196 alin. 2 şi 3 din Codul Penal.

Suceava

La data de 13.02.2022, în jurul orei 1920, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2, un bărbat a surprins și accidentat ușor peun pieton, care a procedat la traversarea părții carosabile printr-un loc nemarcat. Acesta din urmă a fost preluat de un echipaj medical și tranportat la U.P.U. – Spitalul Județean de Urgență “Sf. Ioan cel Nou“ Suceava. Fiind testat cu aparatul alcooltest, a rezultat o concentrație de 0,55 mg/L alcool pur în aerul expirat. Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, fiind condus la Spitalul Județean de Urgență “Sf. Ioan cel Nou“ Suceava, pentru prelevarea de mostre biologice de sânge.
Cercetările sunt continuate de lucrători din cadrul Biroului Rutier Suceava, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 196 alin. (2) și (3) din Codul Penal.

Publicitate

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Două noi candidaturi anunțate pentru Primăria municipiului Suceava

Două noi candidaturi care pot conta în ierarhia finală și mai ales în forma Consiliului …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.