sursa foto arhiva
sursa foto arhiva

BĂRBAT REȚINUT DE POLIȚIȘTI PENTRU ACTE DE AMENINȚARE ASUPRA UNUI ACTIVIST DE MEDIU

În cursul acestei zile, polițiștii au documentat și probat activitatea infracțională a unui bărbat bănuit că la data de 21.02.2022, în jurul orei 16:00 a proferat injurii și amenințări la adresa unui tânăr cu activități în sfera activismului de mediu.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc și Secției de Poliție Rurală Vama au desfășurat activități investigative și de cercetare penală, în sistem integrat, fiind depuse diligențele necesare pentru exprimarea și obținerea calității procesuale a victimei, dar și pentru probarea activității infracționale a persoanei bănuite de comiterea faptelor.

S-a stabilit că la data de 21.02.2022, în jurul orelor 1400, în timp ce se afla pe raza com. Moldovița, jud. Suceava, staționat cu autoturismul în parcarea din zona intersecției dintre D.J. 176 cu D.C. Putna Secrieș, un tânăr din orașul Solca a fost acostat de către o persoană de sex masculin, a cărei identitate nu o cunoaștea, care se deplasa cu un autoturism de teren, a oprit în dreptul vehiculului său și i-a adresat injurii și amenințări cu moartea. Persoana vătămată a fost preluată de către polițiști și îndrumată să formuleze plângere penală în legătură cu cele întâmplate, sens în care a fost întocmit dosar penal fiind efectuate cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de „Amenințare”, faptă prev. şi ped. de art. 206, alin. (1) din Codul Penal.

În urma activităților investigative și de cercetare penală efectuate a fost identificat ă persoana bănuită de săvârșirea faptelor ca fiind un bărbat de 35 de ani din comuna Izvoarele Sucevei.

În urma administrării materialului probator, sub coordonarea procurorului de caz, în cursul acestei zile s-a dispus continuarea urmăririi penale pentru comiterea infracțiunii de „amenințare”, faptă prev. şi ped. de art. 206, alin. (1) din Codul Penal, polițiștii dispunând măsura reținerii bărbatului de 35 de ani pentru 24 de ore.

Bărbatul a fost încarcerat în Arestul IPJ Suceava, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, pentru dispunerea unor măasuri procesuale. Prin fermitate și modul integrat și operativ de lucru reafirmăm, încă o dată, că polițiștii nu tolerează astfel de comportamente antisociale și vor dispune măsuri procesuale conform legii, acordând întregul suport la înfăptuirea actului de justiție.

Publicitate
edyand

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Hoț trimis 3 ani și 8 luni la pușcărie

Poliția Municipiului Rădăuți a primit spre executare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.