Hub-ul umanitar destinat sprijinirii cetăţenilor ucraineni a devenit funcţional începând de miercuri în județul Suceava

Miercuri, 9 martie 2022, un convoi umanitar asigurat de protecția civilă italiană a transportat aparatură medicală și medicamente către hub-ul umanitar european, operaționalizat în Suceava. Materialele care au ajuns astăzi în județul Suceava reprezintă sprijinul oferit de către Italia statului ucrainean, puternic afectat de conflictele militare din ultima perioadă.
Cu prilejul sosirii acestor donații, asistăm așadar la prima acțiune care conduce la deschiderea primului Centru Logistic European pentru primirea, depozitarea, manipularea și transferul asistenței umanitare oferită de statele membre către Ucraina. Acest hub umanitar a fost rapid operaționalizat prin eforturile comune depuse de către Consiliul Județean Suceava, Ministerul Apărării Naționale, Departamentul pentru Situații de Urgență, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și societatea comercială EMAG care a sprijinit autoritățile implicate din punct de vedere logistic.
Acest moment extrem de important realizat sub umbrela protecției civile europene s-a realizat în prezența domnului Janez Lenarčič, comisarul european pentru asistență umanitară și managementul crizelor, domnul Fabrizio Curcio, șeful protecției civile italiene, domnul dr. Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, domnul Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, domnul Artur Muntean, viceguvernatorul regiunii Cernăuți.
Reamintim faptul că urmare a Hotărârii Comitetului Național Pentru Situații de Urgență nr. 13 din 04.03.2022 Departamentul pentru Situații de Urgență a fost desemnat ca autoritate responsabilă pentru operaționalizarea HUB-ului destinat colectării ajutoarelor umanitare și trimiterii lor în Ucraina.
Pin acest Centru logistic de stocare și distribuție a asistenței umanitare (HUB) urmează să fie gestionate ajutoarele umanitare destinate populației afectate din Ucraina. Centrul logistic operaționalizat în România este constituit dintr-un sistem de depozite care asigură capacitatea de preluare, depozitare și transferare a bunurilor oferite în scop umanitar către populației din Ucraina. În faza inițială organizarea acestui HUB se realizează la Suceava, însă nu se exclude posibilitatea ca soluția să fie extinsă și în alte locuri în funcție de evoluția situației.

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Foto – Asociația Institutul Bucovina și Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară au organizat o expoziție de desene despre imaginea României în spațiul european

Asociația Institutul Bucovina, alături de Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, a găzduit, în perioada …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.