Eveniment rutier cercetat de polițiști

La data de 31.03.2022, ora 16:35, un tânăr de 19 ani din municipiul Suceava, în timp ce conducea autoturismul pe strada Mihai Viteazul din municipiu Suceava a intrat în coliziune cu autoturismul condus de către un bărbat de 24 ani din sat Dumbravița, comuna Ibănești, jud. Botoșani. În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a șoferului de 24 de ani care a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Județean Suceava, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorii celor doua autovehicule au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care li s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate de lucrători din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei Municipiului Suceava sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”Vătămare corporală din culpă”, prev și ped. de art. 196, alin. 2, 3 din CP.

Publicitate
serjexim

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Foto – Asociația Institutul Bucovina și Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară au organizat o expoziție de desene despre imaginea României în spațiul european

Asociația Institutul Bucovina, alături de Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, a găzduit, în perioada …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.