sursa foto arhiva
sursa foto arhiva

Bărbat bănuit de furt de arbori identificat și cercetat de polițiști

La data de 15.04.2022, ora 15:00, polițiștii Postului de Poliție Mănăstirea Humorului au fost sesizați de către pădurarul din cadrul cantonului silvic Lunga, Ocolul Silvic Gura Humorului, despre faptul că persoane necunoscute au sustras material lemnos, din fondul forestier de pe raza cantonului silvic Lunga, comuna Mănăstirea Humorului, jud. Suceava.

Pădurarul precizează faptul că la data de 15.04.2022 în jurul orelor 15:50 cu ocazia patrulării prin fondul forestier, avut în gestiune, a constatat faptul că din parcela Poiana Micului, de pe raza comunei Mănăstirea Humorului, lipsesc arbori de esență molid, ce erau marcați, fiind sustrași probabil în noaptea de 14/15.04.2022.

Procedând la verificarea urmelor și a traseului unde a fost transportat lemnul, la o distanță de circa 2 km, la marginea satului Mănăstirea Humorului, pe un teren fânaț, a fost identificat materialul lemnos sustras, respectiv 3 piese de arbori esență molid, la lungime de 4 metri fiecare, lemn ce a fost predat în custodie pădurarului.

La data de 16.04.2022 în urma continuării cercetărilor și investigațiilor, s-a reușit identificarea persoanei bănuite de comiterea furtului de material lemnos, respectiv un bărbat de 30 ani din comuna Mănăstirea Humorului.

În cauză, sunt continuate cercetările pentru săvârşirea infracţiunii de ”Furt de arbori” faptă prev. și ped. de art. 109 alin. 1 ind. 1 lit.a din legea 46/2008 rep., cauza urmând a fi soluţionată procedural de către lucrătorii Postului de Poliție Mănăstirea Humorului.

Publicitate
edyand

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Primarul Ion Lungu a înmânat titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Suceava ambasadorului Franței în România, Laurence Auer

Astăzi, 27 mai, primarul Ion Lungu a înmânat titlul de Cetățean de Onoare al municipiului …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.