Delegație europeană în vizită de lucru la Asociația Institutul Bucovina, în cadrul unui proiect Erasmus+ din sectorul antreprenoriatului feminin

În perioada 28-29 aprilie 2022, cea de-a 3-a mobilitate internațională din cadrul proiectului Erasmus+ “Being a Female Entrepreneur” (”Fii o Femeie Antreprenor: regândește profesia ta și te descoperă prin cultură”) are loc la Suceava, organizată de Asociația Institutul Bucovina pentru 7 delegați europeni aflați în vizită de lucru.

Joi, în prima parte a zilei, invitații au fost întâmpinați la sediul asociației de către președintele Petru-Vasile Gafiuc și Cristian Șologon – subprefect în cadrul Instituției Prefectului Județului Suceava. Dimineața a continuat cu prezentarea stadiului de implementare a proiectului și aspecte de management ce vizează dezvoltarea primelor 3 rezultate ale proiectului: o hartă a antreprenoriatului cultural european, ce cuprinde exemple de bune practici din acest sector; instrumentul pentru evaluarea competențelor antreprenoriale din sectorul cultural și instrumentul de autoevaluare a abilităților de tipul “soft skills”. La finalul zilei, după evaluarea primelor concluzii, partenerii au fost ghidați într-un tur al Mănăstirii Dragomirna, iar mai apoi, au vorbit telespectatorilor despre antreprenoriatul feminin în cadrul emisiunii „În Culise”, de la NEst-TV Channel.

A doua zi a întâlnirii a fost dedicată discuțiilor referitoare la cea de-a 4-a resursă prevăzută în proiect și anume: un curs online destinat femeilor care doresc să își îmbunătățească competențele antreprenoriale. Acordarea certificatelor de participare s-a realizat alături de Gabriela Săritianu, director al Patronatului Județean al Femeilor de Afaceri din IMM Suceava, organizație care sprijină activitățile desfășurate în cadrul proiectului, contribuind la dezvoltarea celor patru rezultate. Mobilitatea transnațională s-a finalizat cu o sesiune de feedback și schimb de păreri cu privire la experiența trăită în România.

Proiectul “Being a Female Entrepreneur” vizează creșterea competențelor antreprenoriale în rândul femeilor dezavantajate, prin sensibilizarea comunităților vizate cu privire la potențialul pe care îl au sectoarele culturale și creative, cât și despre importanța pe care o au activitățile de învățare continuă pentru a stimula competitivitatea întreprinderilor și creșterea economică.

Acesta este implementat pe o perioadă de 30 luni, până în aprilie 2023, cu sprijinul a 7 organizații: Camara De Comercio e Industria Italiana Para Espana – organizația aplicantă (Spania), DomSpain (Spania), Eurosuccess (Cipru), P-Consulting (Grecia), Zadar County Rural Development Agency – AGGRA (Croația), Cooperation Bancaire Pour L’europe (Belgia) și Asociația Institutul Bucovina (România). Mai multe informații despre proiect se regăsesc pe pagina de Facebook Female Entrepreneur și pe website-ul https://www.femalentrepreneur.eu/en.

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Un pădurar și un administrator de firmă, cercetați pentru tăierea ilegală a peste 500 mc de material lemnos

Un pădurar și un administrator de firmă sunt cercetați penal după ce ar fi tăiat …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.