Inspectoratul Școlar Județean Suceava se alătură proiectului Mini rugby pentru toți

Rugby-ul ocupă un loc de cinste în rândul sporturilor frumos dezvoltate la nivelul județului Suceava. Apărut în urma cu minim cincizeci de ani în județ, acesta continuă să se dezvolte armonios și datorită comunităților pe care acest sport reușește să le construiască în jurul său. Fundația Te Aud România implementează din toamna anului trecut proiectul Mini rugby pentru toți – cu scopul de a aduce mai aproape conceptul rugbystic și valorile pe care acest sport le promovează în rândul unităților școlare din județul Suceava. Programul pornește de la premisa că rugby-ul și educația sunt complementare și își propune să faciliteze integrarea socială și dezvoltarea personală în spiritul valorilor promovate de sportul cu balonul oval în rândul copiilor și tinerilor cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani.

Programul Mini rugby pentru toți se bucură de susținerea Federației Române de Rugby, Direcției Județene pentru Sport și Tineret Suceava, și începând cu luna aprilie a anului curent de sprijinul și implicarea Inspectoratului Școlar Județean Suceava. Mecanismul de desfășurare al proiectului are în vedere componenta sportivă, prin care copiii vor fi angrenați în jocul de rugby specific vârstei lor, în grupe preponderent mixte de fete și băieți, cu obiectivul final de a participa la minim patru turnee de rugby tar interșcolare anuale. Componenta de dezvoltare personală pune accent pe educația outdoor ca o unealtă de creștere a performanței școlare și cuprinde ateliere, workshop-uri, activități menite să crească inteligența emoțională a beneficiarilor. Deși lansat cu câțiva ani mai târziu, proiectul Mini rugby pentru toți este un antemergător al celui mai complex program de educație nonformală prin sport, Rugby pentru toți – care susține tinerii talentați la rugby, cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, să își dezvoltea abilitățile la cel mai înalt nivel, atât pe terenul de rugby cât și în afara acestuia.

Unul din obiectivele acestui parteneriat este de a facilita și promova turneele de rugby tag interșcolare și de a implica profesorii de sport de pe raza județului Suceava în transferul rugbystic intergenerațional și a forma astfel o comunitate de profesori voluntari ce promovează integritatea, disciplina, solidaritatea, respectul și pasiunea. Această colaborare interinstituțională are potențialul de a contribui semnificativ la impactul social produs de rugby și de ce nu , la a pune o bază solidă de temelie pentru dezvoltarea rugby-ului județean și național pe termen lung”, declară Gabriela Popescu, președintele Fundației Te Aud România.

 

Publicitate

Publicat de: StiriInfoSuceava

Alte articole

Foto – Asociația Institutul Bucovina și Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară au organizat o expoziție de desene despre imaginea României în spațiul european

Asociația Institutul Bucovina, alături de Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, a găzduit, în perioada …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.