Două persoane au fot rănite duminică, 8 mai, în comuna Fântânele din județul Suceava, după ce o tânără fără permis a pierdut controlul mopedului, izbindu-se într-un biciclist.
,,O femeie de 21 ani, din comuna Fîntînele, fără permis de conducere, a condus mopedul pe un drum comunal neclasificat, în interiorul localității Bănești, având direcția de deplasare Fîntînele spre Bănești.
La un moment dat a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu o bicicletă condusă de către un bărbat de 46 ani, din sat Bănești.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a două persoane, respectiv a biciclistului precum și a unei pasagere de pe moped, în vârstă de 15 ani, din sat Bănești.
Conducătoarea mopedului a fost testată cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ şi i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, biciclistul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.”, informează oamenii legii.
S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de „vătămare corporală din culpă” și ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
Info Suceava Stiri Suceava, reportaje, evenimente, informatii utile
