Prefectura Suceava: Doar 29,9% dintre suceveni s-au autorecenzat în a 2-a etapă a Recensământului Populației și Locuințelor

Până luni, 9 mai 2022, în județul Suceava s-au autorecenzat 184.279 persoane, respectiv 29.9% din populația rezidentă estimată la 1 decembrie 2021, de 616.434 persoane, transmite Prefectura Suceava.

Din numărul de persoane autorecenzate la data de 09.05.2022, 61% sunt din mediul rural iar 39% din mediul urban.  În ce privește modalitatea de autorecenzare, 26% din populația județului s-a autorecenzat pe cont propriu iar 74% au apelat la centrele de autorecenzare asistată.

,,După o perioadă de stagnare a autorecenzării, începând cu zilele de după sărbătorile pascale, site-ul www.recensamantromania.ro a cunoscut un asalt, prin înregistrarea în aplicație a populației care s-a autorecenzat on line, atât pe cont propriu cât și prin intermediul recenzorilor de autorecenzare asistată.

Facem mențiunea că aplicația funcționează non-stop, cu pauze pentru mentenanță, și că persoanele care nu  s-au autorecenzat încă o pot face pînă la data de 15 mai a.c. orele 24.00, atât pentru a primi o zi liberă, acolo unde este cazul, dar și pentru a evita vizita unui recenzor în etapa a 3-a a Recensământului Populației și Locuințelor 2021, în perioada 16 mai – 17 iulie a.c.

Reamintim următoarele:

  • Autorecenzarea este disponibilă populației, în perioada 14 martie – 15 mai 2022 și se poate realiza de pe orice dispozitiv electronic (telefoane inteligente, tablete, laptopuri, desktopuri etc.).
  • Persoanele salariate care se autorecenzează prin intermediul internetului au dreptul la o zi liberă, plătită, în scopul încurajării utilizării cu predilecţie a acestei metode. Dovada autorecenzării online se realizează prin prezentarea codului de confirmare a încheierii cu succes a autorecenzării. (art.49 din OUG nr.19/2020).
  • Autorecenzarea online asistată se poate face în spații special amenajate de fiecare primărie, fie pe tabletele recenzorilor ARA, fie de pe propriile dispozitive electronice, cu sprijinul unui recenzor.”, conform sursei citate.

Pentru informații detaliate privind desfășurarea RPL2021 vă rugăm să consultați www.recensamantromania.ro (site pe care se găsește PLATFORMA DE AUTORECENZARE).

Publicitate
edyand

Publicat de: StiriInfoSuceava

Alte articole

Foto – Asociația Institutul Bucovina și Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară au organizat o expoziție de desene despre imaginea României în spațiul european

Asociația Institutul Bucovina, alături de Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, a găzduit, în perioada …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.