Breaking News

Delegație alcătuită din membrii corpului diplomatic acreditat la București, vizită de documentare în Suceava

Acum câteva zile, o delegație formată din membrii corpului diplomatic acreditat la București, s-a aflat în județul Suceava într-o vizită de documentare organizată de Ministerul Afacerilor Externe.

,,Am avut onoarea de a primi o delegație alcătuită din membri ai corpului diplomatic acreditat la București, aflați în județul Suceava într-o vizită de documentare organizată de Ministerul Afacerilor Externe. Împreună cu reprezentanții administrației județene, a celei locale și șefii structurilor MAI, am prezentat distinșilor oaspeți modul în care autoritățile locale, în colaborare cu societatea civilă, au gestionat complexa problematică a refugiaților din țara vecină.

Toate statele membre UE care participă la efortul gestionării crizei refugiaților din Ucraina se confruntă cu aceleași provocări ca și noi. Totuși, este evident că țările din prima linie, cele aflate la granița Uniunii Europene, poartă o responsabilitate substanțial crescută.

Modul de organizare al instituțiilor la frontieră, conlucrarea admirabilă cu societatea civilă și organizațiile internaționale, faptul că România este prima țară care a instituit măsuri de integrare și protecție al refugiaților pe termen mediu și lung, confirmă valorile europene de care suntem profund atașați.”, a declarat prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan.
Publicitate

Publicat de: StiriInfoSuceava

Alte articole

Prima ediție AMESTEC – Festivalul unde atingi cerul, își deschide porțile între 26 -28 august 2022, în Fundu Moldovei

Un nou eveniment muzical va avea loc în perioada 26 – 28 august 2022 în …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.