Breaking News

Incendiu de amploare în Fălticeni. Două locuințe și mai multe anexe gospodărești mistuite de flăcări

Militarii Detașamentelor de Pompieri Fălticeni și Suceava, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Cornu Luncii și Baia, au intervenit ieri, 23 mai, cu opt autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în municipiul Fălticeni.

,,La sosirea echipajelor, ardeau cu flacără deschisă două locuințe și mai multe anexe gospodărești, cu pericol de propagare la construcțiile învecinate. Dezvoltarea incendiului a fost favorizată de vântul puternic, de construcțiile dispuse apropiat, una față de cealaltă, și de materialele din componența acestora, majoritar lemnoase. Incendiul a fost lichidat la ora 23:55.

Au fost afectate construcții din mai multe gospodării, astfel:

Primului proprietar, i-au ars casa de locuit, corp comun cu o anexă gospodărească, pe o suprafață de aproximativ 180 de metri pătrați. În aceeași gospodărie, au mai ars circa 25 de metri cubi de cherestea și un autoturism. De asemenea, s-au degradat alte două vehicule, dar și multe alte bunuri din construcțiile distruse de flăcări.

La al doilea proprietar, au ars casa de locuit, o construcție anexă, corp comun cu locuința, pe o suprafață totală de 120 de metri pătrați, precum și alte trei anexe gospodărești (adăpost de animale, garaj și o magazie) pe o suprafață de 70 de metri pătrați, cu bunurile aferente.

La un al treilea proprietar, au fost afectate bucătăria de vară, o magazie și adăpostul de animale, toate, construcții corp comun, pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați, cu bunurile aferente.

De asemenea, flăcările puternice au degradat mai multe elemente de tâmplărie de la trei locuințe învecinate. Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost un scurtcircuit, produs la un conductor electric defect.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime omenești, iar pompierii au salvat cele trei case învecinate și anexele gospodărești ale acestora.”, informează Cpt. Alin GĂLEATĂ, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava.

Atenție! Anual, incendiile provocate de instalaţiile electrice se soldează cu pierderi materiale ridicate şi de foarte multe ori chiar cu victime omeneşti.

La exploatarea instalațiilor și aparatelor electrice, pericolul de izbucnire a unui incendiu este iminent atunci când:

  • se folosesc conductori sau cabluri electrice defecte;
  • se folosesc conductori sau cabluri electrice neizolate corespunzător faţă de materiale combustibile;
  • se suprasolicită instalaţiile electrice prin folosirea de consumatori puternici (reşouri, radiatoare, frigidere, maşini de spălat, aparatură electronică etc.), care depăşesc puterea nominală stabilită pentru reţelele respective;
  • instalaţiile electrice sunt îmbătrânite sau cu improvizaţii, executate de persoane neautorizate;
  • se înlocuiesc siguranţele fuzibile originale cu altele supradimensionate şi improvizate;
  • aparatele electrice aflate sub tensiune sunt lăsate nesupravegheate sau sunt amplasate în apropierea materialelor combustibile.
Publicitate

Publicat de: StiriInfoSuceava

Alte articole

Meteo: O nouă avertizare cod galben de averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină pentru județul Suceava

ANM a emis o nouă avertizare meteo (cod galben) de instabilitate atmosferică temporar accentuată, fiind …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.