Ziua Copilului a fost sărbătorită astăzi, 1 iunie, și în tabăra mobilă din municipiul Rădăuți. Pompierii militari, alături de reprezentanți de la ,,Salvați Copiii” și-au dorit să aducă un zâmbet pe chipul copiilor din Ucraina, copii care locuiesc în căsuțele modulare din tabără. Astfel, au fost organizate diferite activități și surprize pentru cei mici.
,,Întreceri, pinata, desene, baloane de săpun și multe altele. Toate, răsplătite cu medalii, înghețată, dulciuri, sucuri, pizza și tot ce ți-ai mai putea dori când ești inocent și fără griji. La Mulți Ani, dragilor! Sănătoși și fără griji!”, este mesajul transmis de reprezentanții ISU Bucovina, pe pagina de
Facebook.