Breaking News
Sursa foto arhiva
Sursa foto arhiva

Persoană bănuită de furt din autoturism reținută de polițiști în Gura Humorului

Ieri seară, 1 iunie, Poliția Orașului Gura Humorului a fost sesizată de către un bărbat din orașul Gura Humorului, despre faptul că în aceeași zi, în intervalul orar 18:30-19:05, persoane necunoscute i-au sustras din autoturism o borsetă. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că, în ziua de 01.06.2022, între orele 18:30-19:00, în timp ce autoturismul era parcat pe o stradă din orașul Gura Humorului, persoane necunoscute au forțat geamul portierei șoferului, care a fost lăsat întredeschis, iar apoi au deschis portiera prin interior. Pe această portieră au pătruns în interiorul autoturismului și din torpedou au sustras o borsetă în care se aflau suma de circa 800 lei și documente ale mașinii.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, faptă prev. și ped. de art. 228, alin. 1, art. 229, alin. 1, lit. d Cod Penal. În urma activităților investigative desfășurate de către lucrătorii subunității a fost identificată persoana bănuită de comiterea faptei, respectiv un tânăr din orașul Gura Humorului, jud. Suceava, față de care, în urma probatoriului administrat, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, faptă prev. și ped. de art. 228, alin. 1, art. 229, alin. 1, lit. d Cod Penal.

Prin ordonanța din data de 01.06.2022, față de suspect s-a dispus măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore, cel în cauză fiind depus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Suceava. Cercetările sun continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, faptă prev. și ped. de art. 228, alin. 1, art. 229, alin. 1, lit. d Cod Penal, cauza urmând a fi soluționată procedural sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului, conform IPJ Suceava.

Publicitate

Publicat de: StiriInfoSuceava

Alte articole

Meteo: O nouă avertizare cod galben de averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină pentru județul Suceava

ANM a emis o nouă avertizare meteo (cod galben) de instabilitate atmosferică temporar accentuată, fiind …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.