Breaking News

Salonul Literaturii Române din Bucovina, la a XVII-a ediție

Joi, 9 iunie 2022, de la ora 11.00, în Sala de Artă „Elena Greculesi” din cadrul Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera”, va avea loc Salonul Literaturii Române din Bucovina (ediția a XVII-a).

,,Anul acesta va fi organizată o dezbatere centrată pe tema: „Traducerea de carte în Bucovina, un fenomen complex”. Vor participa la dezbatere nume cunoscute în spațiul intelectual bucovinean precum: scriitoarea și traducătoarea Doina Cernica; traductologul, prof. univ. dr. Muguraș Constantinescu; istoricul și criticul literar, traducător, prof. univ. dr. Elena-Brăndușa Steiciuc; monahia Elena Simionovici, președinte de onoare al Societății Scriitorilor Bucovinei; Isabel Vintilă, critic literar și traducător, profesor, dr. în filologie și inspector școlar pe disciplina Limba și Literatura Română. De asemenea, vor fi lansate și o serie de volume: Muguraș Constantinescu, „O istorie a traducerilor în limba română – Secolele XVI – XX (ITRL)” (prezintă: Isabel Vintilă); Elena-Brândușa Steiciuc, „Pe fibra textului. 50 de lecturi complice” (prezintă: Alexandru Ovidiu Vintilă); Doina Cernica, Dany-Madlen Zărnescu, „Grădinile mănăstirii” (o ediție apărută sub egida Bibliotecii Bucovinei) (prezintă: Alexandru Ovidiu Vintilă). Tot în cadrul Salonului va fi prezentat publicului și primul număr pe anul în curs, 1-2-3/2022, al revistei „Bucovina literară”. Moderatorul manifestării va fi Alexandru Ovidiu Vintilă, președintele S.S.B. și redactor șef al „Bucovinei literare”. Precizăm faptul că Salonul Literaturii Române din Bucovina este organizat de Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” și Societatea Scriitorilor Bucovineni, sub egida Consiliului Județean Suceava, respectiv în colaborare cu Alexandria Librării.”, preciează organizatorii evenimentului.

Publicitate

Publicat de: StiriInfoSuceava

Alte articole

Meteo: O nouă avertizare cod galben de averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină pentru județul Suceava

ANM a emis o nouă avertizare meteo (cod galben) de instabilitate atmosferică temporar accentuată, fiind …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.