Biserica „Duminica Tuturor Sfinților” din Părhăuți, considerată una dintre cele mai reprezentative ctitorii boiereşti din prima jumătate a secolului al XVI-lea, a împlinit 500 de ani de la târnosire. Astfel, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a organizat ieri, 19 iunie, o serie de evenimente liturgice, Duminica întâi după Rusalii, a Tuturor Sfinților, notează Dexologia.
,,Cu ocazia împlinirii a cinci veacuri de la sfințirea Bisericii Duminica Tuturor Sfinților, mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae a fost adusă pentru a binecuvânta credincioșii pe perioada hramului. Odorul de mare preț a poposit pentru două zile din tezaurul Parohiei „Sfântul Gheorghe” Nou din București, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților.
Credincioșii prezenți, veniți de aproape și de departe, monahii și monahiile din mănăstirile bucovinene au avut bucuria de a se închina cu evlavie și la un fragment din moaștele Sfântului Sfințit Mucenic Haralambie, odor al Mănăstirii Părhăuți.
Alături de un sobor de preoți și diaconi, ierarhii au săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur pe un podium special amenajat în curtea așezământului monahal. Din soborul slujitor au făcut parte și arhim. Paraschiv Dabija, vicar administrativ, pr. dr. Emil Nedelea Cărămizaru, parohul Bisericii bucureștene „Sfântul Gheorghe” Nou.
Au mai luat cuvântul reprezentanți ai autorităților locale și județene, și anume domnul Gheorghe Flutur, Președintele Consiliului Județean Suceava, și domnul Mugurel Bocancea, Primarul Comunei Todirești, care i-a înmânat o distincție, ca dovadă a mulțumirii și aprecierii pentru revigorarea vieții religioase în zonă, părintelui stareț, protos. Siluan Bouleanu.
În continuare, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a oferit binefăcătorilor și susținătorilor lucrării Bisericii cu hramul „Duminica Tuturor Sfinților” distincții de vrednicie, semn al prețuirii și recunoștinței pentru meritele deosebite în promovarea și susținerea valorilor creștin-ortodoxe românești.”, potrivit sursei citate.
Mai multe informații puteți citi AICI.