Un accident rutier cu două autovehicule implicate s-a produs astăzi, 20 iunie, pe DN2E, în apropiere de localitatea Rădășeni.
Au intervenit la locul solicitării pompierii militari ai Detașamentului Fălticeni cu modulul SMURD (autospecială pentru descarcerare și ambulanța SMURD B2) cu sprijinul a două echipaje SAJ.
În urma evenimentului două victime (un bărbat și o femeie) au fost transportate la spital, informează ISU Suceava.