Un incendiu a izbucnit astăzi, 6 iulie, în interiorul unei hale de prelucrare a fierului din municipiul Câmpulung Moldovenesc. Conform ISU Suceava, flăcările s-au manifestat pe o suprafață de aproximativ 30 de metri și au ars diferite materiale combustibile.
Au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Câmpulung Moldovenesc cu trei autospeciale de stingere si o ambulanță SMURD B2.
,,Datorită intervenției rapide, incendiul a fost localizat la timp și a fost salvată hala de prelucrare, cu o suprafață totală de aproximativ 900 de metri pătrați. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar cauza probabilă de izbucnire a incendiului este în curs de stabilire.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este: scântei mecanice provenite de la un dispozitiv electric de tăiere.”, transmite ISU Suceava.
Info Suceava Stiri Suceava, reportaje, evenimente, informatii utile
