Breaking News

Alți doi tineri din Zaharești au ajuns în arestul IPJ Suceava pentru lovire sau alte violențe. Au bătut un localnic și pe tatăl acestuia

După ce la începutul acestei săptămâni polițiștii din Vatra Dornei au dispus reținerea față de trei bărbați implicați într-o agresiune pe raza comunei Cârlibaba și polițiștii din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Șcheia au continuat cercetările în cazul unei agresiuni de pe raza localității Zaharești, dispunând măsuri ferme și reținând în arestul IPJ Suceava doi bărbați bănuiți de comiterea infracțiunilor de loviri sau alte violențe, vătămare corporală și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Potrivit Poliției Suceava, la 14.07.2022, orele 17:47, lucrătorii Secției 9 Poliție Rurală Şcheia au fost sesizați prin SNUAU 112, de către o femeie din sat Zaharești, com. Bălăceana, jud. Suceava, despre faptul că concubinul său a fost lovit de două persoane.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ,,lovirea sau alte violențe” faptă prev. de art. 193 alin (1) din Codul Penal, fiind întocmit dosar penal urmând a se dispune procedural.

În urma activităților informativ-operative și de cercetare penală efectuate de către lucrătorii Secției 9 Poliție Rurală Șcheia, la data de 15.07.2022, s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de lovirea sau alte violențe prev. de art. 193 alin. (1) Cod penal în infracțiunea de vătămare corporală prev. de art. 194 alin. (1) lit. e) Cod penal, constând în aceea că la data de 14.07.2022, jurul orei 17.30, un bărbat a lovit cu un scaun din lemn persoana vătămată, provocându-i leziuni în zona capului.

Totodată, s-a stabilit că cei doi agresori au aplicat lovituri cu pumnii și tatălui persoanei vătămate.

De asemenea, în urma cercetărilor polițiștii au dispus extinderea urmăririi penale cu privire la infracțiunea de tulburarea ordinii și liniștii publice prev. de art. 371 Cod penal.

În urma probatoriului administrat față de cei doi agresori de 29 și 22 ani s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava. Cercetările sunt continuate de lucrătorii Secției 9 Poliție Rurală Șcheia urmând a se dispune procedural.

Poliţiştii au atras în nenumărate rânduri atenţia că nu tolerează comportamente de tip antisocial cu componentă violentă ne natură a induce sentimentul de insecuritate civică şi vor da dovadă de fermitate maximă în aplicarea legii, astfel încât cetăţenii să perceapă comunitatea suceveană ca fiind una sigură şi civilizată.

Pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor dar și a turiștilor de pe raza județului polițiștii suceveni pun acționează cu efective sporite în cadrul Planului de Măsuri Estival 2022 care este implementat pe perioada sezonului de vară. Acțiunile vizeză prevenirea infracțiunilor contra persoanei, contra patrimoniului dar și creșterea gradului de siguranță rutieră.

Poliţiştii atrag încă o dată atenţia celor care nesocotesc normele legale că vor acţiona în continuare cu fermitate maximă, comportamentele de tip antisocial de natură a afecta gradul de siguranţă al cetăţenilor nefiind tolerate. Îi atenționăm încă o dată pe cei pretabili la săvârşirea de fapte antisociale că poliţiştii vor acţiona cu profesionalism şi fermitate maximă în orice situaţie de natură a aduce atingere ordinii şi liniştii publice, măsurile privative de liberate urmând a fi dispuse conform prevederilor legale, conform sursei citate.

Publicitate

Publicat de: StiriInfoSuceava

Alte articole

Prima ediție AMESTEC – Festivalul unde atingi cerul, își deschide porțile între 26 -28 august 2022, în Fundu Moldovei

Un nou eveniment muzical va avea loc în perioada 26 – 28 august 2022 în …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.