Breaking News

A crescut numărul incendiilor în fondul forestier administrat de Romsilva

Numărul incendiilor produse în fondul forestier administrat de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a crescut semnificativ în prima jumătate a acestui an, fiind înregistrate 711 incendii, față de 98 de incendii înregistrate în perioada similară a anului trecut.

Majoritatea acestor incendii, 693 din 711, s-au înregistrat în zone de deal și de câmpie, principala cauză fiind extinderea incendiilor de vegetație produse în proprietățile agricole vecine fondului forestier, în urma arderii miriștilor și a vegetației uscate.

Incendiile au afectat 10.304 hectare, din care 10.191 hectare au fost incendii de litieră, iar 98,93 hectare sunt suprafețe regenerate recent, 285.041 de puieți forestieri fiind distruși. De asemenea, în incendii au fost distruși și 1.129 metri cubi de lemn.

Valoarea totală a pagubelor provocate de aceste incendii în fondul forestier administrat de Romsilva, în primele șase luni ale anului, este de 951.302,64 lei.
Cele mai multe incendii s-au înregistrat în fondul forestier administrat de direcțiile silvice Gorj, cu 124 incendii, Sibiu, cu 73 incendii, Caraș – Severin cu 48 de incendii și Mehedinți cu 44 incendii în fondul forestier administrat.

,,Facem un apel către cetățeni să fie responsabili, să nu mai incendieze miriștile, să nu lase focul nesupravegheat, mai ales în zonele cu risc de producere a incendiilor și în apropierea pădurilor. De asemenea, facem un apel către turiști să  nu aprindă focul în pădure sau în apropierea lor și să se asigure că sting focul, după ce îl folosesc în locurile special amenajate.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a adoptat mai multe măsuri pentru prevenirea incendiilor de pădure, prin intensificarea acțiunilor de patrulare, instituirea serviciului de permanență, campanii de informare în rândul cetățenilor, turiștilor și a angajaților firmelor de exploatare, precum și efectuarea de lucrări de întreținere a liniilor izolatoare, colnicelor și a șanțurilor de minim sanitar.”, transmite Romsilva.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile țării, și asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate. De asemenea, Romsilva administrează 22 de parcuri naționale și naționale, precum și 12 herghelii de stat. Din totalul pădurilor proprietatea publică a statului, 80% dețin certificarea managementului forestier în standard internațional.
Publicitate
edyand

Publicat de: StiriInfoSuceava

Alte articole

Meteo: O nouă avertizare cod galben de averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină pentru județul Suceava

ANM a emis o nouă avertizare meteo (cod galben) de instabilitate atmosferică temporar accentuată, fiind …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.