Mănăstirea monument Sfântul Ilie din comuna Șcheia, județul Suceava, va fi resfințită miercuri, 20 iulie, de sărbătoarea Sfântului Ilie. Evenimentul va avea loc de la ora 7.30, iar slujba de resfințire va fi oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, împreună cu Preasfințitul Părinte Episcop-vicar Damaschin Dorneanul și un sobor de preoți și diaconi, notează Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.
,,La ora 7:30 va avea loc întâmpinarea ierahului. Slujba de resfințire va începe la ora 8:00 și se va încheia la ora 9:00, când va începe Sfânta Liturghie Arhierească. Potrivit tradiției, fiecare credincios va avea posibiltiatea de a intra în Sfântul Altar pentru a se închina”, conform sursei citate.
Prezent a fost și vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Niculai Barbă, la Mănăstirea Sfântul Ilie – Șcheia.
„Odată finalizate lucrările de reabilitare la interior și la exterior a bisericii Mănăstirii Sfântul Ilie, considerăm că este oportun să punem în valoare această bijuterie ștefaniană. Concret, am în vedere, în primă fază, includerea mănăstirii în circuitul turistic al județului Suceava, și pentru acest lucru am inițiat o serie de întâlniri, de discuții care să ducă la concretizarea acestui proiect”, a transmis vicepreședintele Niculai Barbă pe pagina de Facebook a CJ Suceava.