Breaking News

Ministerul Educației a publicat rezultatele înregistrate la proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar 2022

Ministerul Educației a publicat astăzi, 19 iulie (ora 10:00), rezultatele obținute de cadrele didactice care au susținut în data de 13 iulie proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar – sesiunea 2022.

  • Rata notelor (inițiale) peste 7 (șapte) obținute de candidați este 48,68% (în creștere cu peste 4%, față de rezultatele consemnate anul trecut: 44,47%).
  • Rata notelor (inițiale) între 5 și 7 este de 32,91% (în scădere, comparativ cu anul trecut – 35,49%).
  • Din promoția curentă, 45,83% dintre candidați au obținut note inițiale peste 7 (șapte)procent superior cu peste 5% celui de anul trecut (40,63%).
  • 146 de candidați au obținut nota 10 (130 în 2021), iar 11.948 de candidați au obținut note între 7 și 9,99.
  • În centrele de evaluare au fost notate 24.843 de lucrări, iar 19 lucrări au fost anulate în centrele de evaluare din motive care vizează nerespectarea metodologieiCandidaţii eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă nu vor fi repartizaţi/nu vor putea ocupa posturi didactice/catedre în anul școlar 2022 – 2023.

Contestaţiile se pot depune la sediile inspectoratelor şcolare judeţene sau prin mijloace electronice în data de 19 iulie, după afişarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv în data de  20 iulie, până la ora 12:00.

Rezultatele finale se afişează la sediile inspectoratelor şcolare judeţene şi pe site-ul anterior menționat în data de 27 iulie.

Pentru a obţine statutul de titular, un candidat trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la inspecţia specială la clasă/proba practică şi să fie repartizat pe un post didactic vacant publicat pentru angajarea pe perioadă nedeterminată. Nota la proba scrisă are o pondere de 75% din media de repartizare, iar nota la inspecţia specială la clasă sau la proba practică are o pondere de 25% din media de repartizare, potrivit Ministerului Educației.

Rezultatele au fost publicate aici.

Publicitate
edyand

Publicat de: StiriInfoSuceava

Alte articole

Meteo: O nouă avertizare cod galben de averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină pentru județul Suceava

ANM a emis o nouă avertizare meteo (cod galben) de instabilitate atmosferică temporar accentuată, fiind …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.