Breaking News
Sursa Foto Arhiva
Sursa Foto Arhiva

ACȚIUNI DE AMPLOARE DESFĂȘURATE DE POLIȚIȘTI PENTRU PREVENIREA EVENIMENTELOR RUTIERE PE FONDUL CONSUMULUI DE ALCOOL ȘI SUBSTANȚE INTERZISE ÎN CONTEXTUL ORGANIZĂRII FESTIVALURILOR ȘI EVENIMENTELOR SOCIALE DIN WEEKEND

Pentru prevenirea evenimentelor rutiere pe fondul consumului de alcool și substanțe interzise, în weekend-ul 19 – 31.07.2022 polițiștii au desfășurat acțiuni la nivel județean, fiind implicați peste 100 de polițiști din structurile rutiere și de ordine publică.

Activitățile principale au fost concentrate în zonele în care s-au organizat evenimente sociale și artistice cu participarea unui public numeros (zona Vatra Dornei – Poiana Stampei) dar și în celelalte zone ale județului, în special în proximitatea barurilor, cluburilor, discotecilor, sau unităților de alimentație publică.

Echipajele de poliție rutieră cu autospeciale inscripționate și neinscripționate au fost prezente în aceste zone și au fost realizate peste 500 de testări cu aparatele etilotest, etilometru și drugtest.

Activitățile polițiștilor au avut o importantă componentă preventivă de descurajare, în această perioadă nefiind înregistrate evenimente rutiere grave pe fondul consumului de alcool sau droguri. De asemenea, prezența activă în trafic a polițiștilor a dus la identificarea la timp a celor care au nesocotit legea, consumând alcool și urcându-se la volan, în toate cazurile fiind suspendat dreptul de a conduce vehicule sau fiind întocmite dosare penale, prevenindu-se astfel producerea unor tragedii rutiere.

Doar în cursul nopții precedente, în mai puțin de 2 ore, polițiștii au identificat în trafic 3 șoferi care au consumat alcool, rezultatele testărilor cu aparatul etilotes evidențiind valori ale alcoolemiei care atrag răspunderea penală.

Astfel, la data de 31.07.2022, ora 00.13, polițiștii rutieri din cadrul Poliției mun. Suceava, pe raza municipiului Suceava, pe strada Ștefan cel Mare, au oprit pentru control, autoturismul condus de către un bărbat de 52 ani, din mun. Suceava.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au prelevat mostre de sânge necesare pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de „conducere sub influenţa alcoolului”.

La 30.07.2022, ora 23.30, polițiștii Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți, aflându-se în serviciul de patrulare pe raza localității Gura Solcii, comuna Grănicești, au oprit pentru control, pe drumul comunal nr. 38 D, autoutilitara condusă de către un bărbat de 25 ani, din com. Grănicești. Având în vedere faptul că conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Trebuie precizat că anterior, la data de 21.05.2022 același șofer a mai fost depistat tot pe raza satului Gura Solcii, conducând autoturismul în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice, rezultatul în urma testării fiind de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, ocazie cu care i s-a reținut permisul de conducere, fiind întocmit dosarul penal.

Astfel, s-a întocmit dosar penal privind infracțiunile de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și „conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană al cărei permis de conducere a fost retras”.

Cercetările urmează a fi extinse și după consultarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe Lângă Judecătoria Rădăuți, se vor dispuse după caz, alte măsuri în cauză.

Tot în această noapte, la 31.07.2022, ora 00.51, polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier al Poliției mun. Fălticeni, pe D.J.208, pe raza loc. Preutești, au oprit pentru control autoturismul condus de către un bărbat de 32 ani, din com. Tătăruși, jud. Iași și întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost i s-au recoltat probe biologice de sânge in vederea stabilirii gradului de alcoolemie.

S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de „conducere sub influenţa alcoolului”.

Pentru siguranța dumneavoastră și a celorlalți participanți la trafic, polițiștii vă recomandă:

Nu vă urcaţi sub nici o formă la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice sau substanțe interzise!

Consumul de alcool reprezintă una din cauzele încă frecvente care afectează capacitatea de conducere, deşi exista tendinţa de a se subestima rolul său.

De cele mai multe ori, conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului comit frecvente încălcări ale normelor de circulaţie, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele.

Consumul de băuturi alcoolice reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a şoferilor.

Legea pedepseşte conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul după ce şoferul acestuia a consumat băuturi alcoolice sau substanțe interszise, iar concentraţia în sânge depăşeşte limita legală! Astfel, legea prevede o pedeapsă cu închisoare de la 1 la 5 ani pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetării, permisul de conducere este reţinut, fără drept de circulaţie.

Consumul de alcool și drog constituie un factor de mare risc asupra traficului rutier, influenţând în mare măsură producerea accidentelor de circulaţie!

Nu uitați, comportamentul dumneavoastră are urmări directe şi asupra celorlalţi participanţi la trafic!

FĂRĂ ALCOOL ȘI DROG LA VOLAN DRUMURILE SUNT MAI SIGURE!

Publicitate

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Meteo: O nouă avertizare cod galben de averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină pentru județul Suceava

ANM a emis o nouă avertizare meteo (cod galben) de instabilitate atmosferică temporar accentuată, fiind …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.