Breaking News

Trei școli din județele Prahova, Suceava și Botoșani au fost declarate câștigătoarele concursului flash-mob organizat în cadrul proiectului ,,Școala pentru toți copiii!”

În cadrul proiectului ,,Școala pentru toți copiii!”-II, implementat de Centrul de Advocacy și Drepturile Omului – CADO în parteneriat cu Asociația Consultanților în Dezvoltare Comunitară – ACDC, s-a desfășurat o campanie de informare și educare privind segregarea școlară și drepturile copilului. Scopul campaniei a fost creșterea gradului de conștientizare a actorilor decizionali în asigurarea educației incluzive, a părinților și victimelor segregării, precum și a publicului larg privind impactul segregării la nivel personal, educațional și asupra societății și importanța dreptului egal la educație de calitate, în următoarele județe: Botoșani, Brașov, Constanța, Cluj, Iași, Ialomița, Maramureș, Mureș, Prahova și Suceava și municipiul București.

Campania a fost lansată, de către Asociația Consultanților în Dezvoltare Comunitară – ACDC în luna august 2021, s-a numit „Şi la Şcoală Suntem Toţi la Fel!”și a constat în organizarea de sesiuni de informare cu cadrele didactice (300 participanți) din cele 11 județe, prioritatea fiind cadrele didactice din școlile care prezintă semne de segregare, organizarea de sesiuni pentru informarea părinților și membrilor comunităților (1200 participanți) unde au fost identificate cazuri de segregare. În cadrul campaniei, ziua de 04.04.2022 a fost dedicată organizării de flash mob-uri cu participarea a peste 2.400 de elevi din școlile identificate ca fiind segregate. Fiecare școală și-a regizat propriul film de prezentare: fondul muzical a fost selectat de către elevii-participanți, iar locația a fost aleasă de către cadrele didactice-coordonatori de eveniment de comun acord cu elevii. Campania a culminat cu realizarea unui film de scurt metraj privind segregarea școlară prin includerea unor testimoniale ale elevilor din şcolile segregate. Materialele video realizate de cele 33 de unități de învățământ din cele 11 județe au făcut parte dintr-o competiție și pot fi vizionate pe pagina de facebook a proiectului: https://www.facebook.com/haicunoiscoalapentrutoticopiii.

În urma selecției realizate de un juriu, care a evaluat numărul de like-uri primite, creativitatea și mesajul fashmob-urilor, au fost declarate câștigătoare trei școli din județele Prahova, Suceava și Botoșani:

  • Locul I – Școala Gimnazială Mâneciu Pământeni din județul Prahova- cu 100 de puncte;
  • Locul II- Școala Gimnazială ,,Nicolae Stoleru” Baia din județul Suceava – cu 85 puncte;
  • Locul III – Școala Gimnazială nr. 1. Sulița din județul Botoșani – cu 75 puncte.

Alături de cele 33 de școli implicate în cadrul acestui proiect, colaboratori au fost și Inspectoratele Școlare Județene, autorități locale, județene și naționale responsabile cu asigurarea educației incluzive și aplicarea legislației privind non-discriminarea în mediul educațional. ONG-uri locale și naționale active în combaterea discriminării rasiale, apărarea drepturilor omului; reprezentanți ai organizațiilor internaționale (UNICEF, Banca Mondială etc) și ambasadele, darși reprezentanți mass-media.

,,Școala pentru toți copiii!”-II este un proiect derulat de Centrul de Advocacy și Drepturile Omului (CADO) în parteneriat cu Asociația Consultanților în Dezvoltare Comunitară (ACDC),cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este îmbunătățire a practicilor instituționale în aplicarea legislației de prevenire și combatere a segregării și discriminării rasiale datorită acțiunilor de watchdog, monitorizare și advocacy a ONG-urilor capacitate pentru a identifica și raporta discriminarea elevilor romi în educație sub forma segregării.

Publicitate

Publicat de: StiriInfoSuceava

Alte articole

Prima ediție AMESTEC – Festivalul unde atingi cerul, își deschide porțile între 26 -28 august 2022, în Fundu Moldovei

Un nou eveniment muzical va avea loc în perioada 26 – 28 august 2022 în …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.