Breaking News

Echipaje canine și peste 100 de polițiști și jandarmi suceveni mobilizați la ,,Bucovina Motor Fest”, în perioada 5-7 august

Peste 100 de polițiști și jandarmi sunt mobilizați în acest weekend, în perioada 5-7 august, pentru ca evenimentele sociale și artistice organizate în zona Cetății de Scaun din Municipiul Suceava să se desfășoare fără incidente, transmite Poliția Suceava.

În zonele de organizare a evenimentelor sociale și artistice, polițiștii au dispus măsuri sporite de siguranță. Sunt prezente echipajele canine specializate din cadrul structurilor de poliție și jandarmi, iar echipajele de poliție rutieră sunt prezente pe căile adiacente de circulație pentru verificări și controale pe linie de alcool și substanțe interzise. Polițiști în ținută civilă sunt printre participanți pentru prevenirea faptelor cu violență, prevenirea furturilor din genți și buzunare și prevenirea traficului și consumului de substanțe interzise.

Conform sursei citate, echipe de polițiștiși jandarmi, însoțite de polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și Biroului Siguranță Școlară – IPJ Suceava sunt prezenți la aceste evenimente și desfășoară activități de informare și responsabilizare pentru prevenirea consumului de droguri și alcool.

Scopul acestor activități este reprezentat de prevenirea și  conștientizarea efectelor consumului de droguri, riscurile la care se expun, dar și recunoașterea semnelor consumului de droguri.

De asemenea, sunt informaţii cu privire la metodele de prim-ajutor în anumite situaţii de criză, cauzate de consumul de droguri. Alături de polițiști și jandami vor fi și specialiștii Agenției Naționale Antodrog – Centrul Regional Suceava.

Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, aducând în prim – plan tinerii, care sunt cei mai expuși la traficul și consumul de substanțe psihoactive.

Recomandările poliţiştilor pentru tineri:

  • Fii foarte atent la alegerea cercului de prieteni. Nu ezita să-ţi schimbi anturajul când constaţi că acesta are preocupări infracţionale;
  • Nu ceda tentaţiei de a încerca drogurile – şi prima încercare comportă un risc, dependenţa instalându-se chiar de la prima doză, în cazul drogurilor de mare risc;
  • Fii puternic, responsabil şi refuză unele propuneri ale amicilor tăi dacă îţi pare că au caracter imoral sau ilicit;
  • Este posibil să ai unele probleme în familie, la şcoală sau în relaţie; drogurile şi alcoolul nu reprezintă niciodată o soluţie, ci doar o problemă în plus.
Publicitate

Publicat de: StiriInfoSuceava

Alte articole

Prima ediție AMESTEC – Festivalul unde atingi cerul, își deschide porțile între 26 -28 august 2022, în Fundu Moldovei

Un nou eveniment muzical va avea loc în perioada 26 – 28 august 2022 în …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.