Miercuri, 17 august, un accident rutier soldat cu trei victime, din care una încarcerată, și două mașini implicate s-a produs în localitatea Plopeni, Suceava. Primul care a intervenit la locul accidentului a fost un plutonier adjutant care ieșise din tura de muncă și se îndrepta spre casă, comunică purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, cpt Alin Găleată.
Potrivit sursei citate, persoanele erau conștiente și cooperante. S-a intervenit cu o autospecială pentru descarcerare și 3 echipaje SAJ. Persoana încarcerată a fost extrasă iar victimele au fost transportate la spital.
In accident a mai fost implicată o a treia persoană, fără mărci traumatice vizibile. Aceasta a refuzat transportul la spital.
Înainte de sosirea echipajelor, primul care a gestionat situația la locul accidentului rutier a fost plutonierul adjutant Cristian Iavni, din cadrul Detașamentului de Pompieri Suceava, care era ieșit din tura de 24 de ore și se deplasa către domiciliu.
Acesta a acordat primul ajutor medical victimelor și a stabilizat mașina care se afla pe carosabil, și în care se aflau cele două persoane rănite, pentru a nu ajunge în șanțul de pe marginea carosabilului.
Ulterior, la sosirea echipajelor, a ajutat la balizarea zonei de intervenție și la celelalte operațiuni specifice ale pompierilor militari.
Îl felicităm pentru implicare și pentru spiritul de salvator de care a dat dovadă, prin intervenția sa contribuind la acordarea primelor îngrijiri cu rapiditate persoanelor implicate în accident, știut fiind faptul că, în aceste situații, fiecare secundă contează, mai transmite purtătorul de cuvânt al ISU Suceava.