Breaking News

Foto – Mormântul bunicii materne a Poetului Mihai Eminescu

Bisericuța din lemn „Sf. Nicolae” din Bănești, com. Fântânele, jud. Suceava, edificiu religios ridicat la 1706, după pisania de pe tocul ușii de la intrare. Aici se află piatra tombală/funerară, de o valoare patrimonială inestimabilă, a bunicii Poetului Mihai Eminescu, Paraschiva Brihuiescu (după mamă)- Donțu (după tată)- Iurașcu (după soțul Vasile Iurașcu). După căsătorie, conform unui vechi obicei superstițios local, se pare că și-a schimbat și numele de botez în Ioana, cel mai probabil după numele bunicului matern, mama ei fiind Catrina lui Ion Brihuiescu, menajeră / fată în casă acelui Alexa Potloff-Donțu, un nobil venit din spațiul răsăritean cu avere mare, dar care trăia incognito printre săteni, conform catagrafiei de la 1772-74 și relatărilor din scrisorile lui Matei Eminescu.

La circa un kilometru de bisericuță se află vechea vatră a satului Bursuceni (cu un alt amplasament astăzi, la câțiva kilometri mai sus, spre N-V), la gura de vărsare a pârâului Sălăgeni/Stamate, cu un canal adânc pe care existau locuri de moară atestate documentar încă de pe vremea (domnitoru)lui Ștefan cel Mare.

S-ar părea că, nu întâmplător, conform povestirii de familie știute din copilărie, mai toți frații Paraschivei erau meseriași morari- regăsiți la catagrafia din 1820 pe moșia Dumbrăvenilor- unul dintre ei fiind și acel „Dumitru murar” de la Schitu Agafton, tatăl străbunicului meu patern Ion Murariu- „gaftoneanu(l)”, identificat mai târziu ca epitrop/clopotar/paracliser al bisericuței „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” de la Ipotești și cu moară pe Pârâul Luncii dintre Ipotești și Cătămărești-Vale.

Schimbarea vetrei satului Bursuceni s-a petrecut cel mai probabil undeva între anii 1775 (anul anexării Bucovinei de către Imperiul Austro-Ungar) și 1790 ca urmare a unui transfer de proprietăți între familiile boierești Balș de la Dumbrăveni și Cananău de la Corni/Bănești, a hotărârii domnești de a strânge în sate compacte țăranii de pe moșii, precum și a perimetrului des inundabil de către apa Siretului lângă care satul a viețuit din vremuri străvechi.

În imediata apropiere se află tarlaua Donțului, Cotu-Donț și Vadul Donțului, vad care face trecerea de la Bănești/Stamate peste rîul Siret către Sarafinești/Corni.

Conform unui folclor local presărat cu tot felul de picanterii de sertar, între familia stolnicului Iurașcu și cea a boierului Grigore Cananău (înmormântat la Biserica Vovidenia din Botoșani) ar fi fost legături strânse și se prea poate ca din acest motiv locul mormântului Paraschivei să fi fost ales la Bănești și nu la Joldești, de asemenea, placa funerară, extrem de costisitoare, pare să fi fost executată pe cheltuiala boierului.

După ridicarea noii biserici din Bănești, înainte de 1900, cu un alt cimitir, cel vechi a fost lăsat de izbeliște și transformat în grădină cu straturi și pomi, iar piatra tombală de pe mormântul Paraschivei a ajuns masă de prăznuire liturgică, așa cum a fost descoperită de către cercetătorul eminescolog I. D. Marin pe 6 decembrie 1958.
Dimensiunile plăcii inscripționate, una cu o greutate apreciabilă, sunt de 97 cm lungime și 52 cm lățime. Inscripția are următorul text: „Sau născut la anul 1785/ și la anul 1834 dekemb. / 27 sau săvîrșit. Paraschiva / să numește în mormînt acope/rită. Trecătoriule / citești că au fost maică pre iubită / soție pre lăudată a unui băr / batu cinstitu unită în bună / faptă stolnicului Iu / rașk numitu. Pe copii și / pe bărbatu cu întristate cău / tări înspăimîntați iau lă / satu aici în vecinici uitări /. Lîngă apa curgătoare/ deodată cumplit căzu/ din trăsura călătoare /. Au rămas necunoscută / cu bărbatul și copii(i). Pe pristolul vecinicii / iartațo de mii de ori / D-neavostră cetitori că toți sîntem muritori.” (I. D. Marin, Eminescu la Ipotești, Editura Junimea Iași, 1979, la pag. 54). Textul este atribuit stolnicului Vasile Iurașcu, cel care nota pe „Mărgăritarele” sale, cu mențiunea că în loc de „decembrie”, așa cum se precizează pe piatra de la mormînt, el a scris „noiembrie”: „În anul 1834: – noiembri – în 27: marț la 7 ceasuri din zi sau prăvălit trăsura și din acea sdruncinare: la 9 ciasuri din ziua aceea șau dat și sufletul soție me Paraschiva: cu care am vețuit piste 30 di ani. Cu lacrimi mă rog tuturor care după vremi veți ceti pi această sfîntă carte numită Mărgărit, să ziceți Dumnezău so erti. Sau îngropat gioi la biserica ce veche, din Bănești a d-sale agăi Grigore Cananou.”

Cercetarea în teren a fost posibilă datorită organizării unei excursii cu autocarul a grupului de copii aflați în tabăra de jurnalism de la Vorona aflați sub îndrumarea drei Ioana Matfeev și a unor distinse doamne cu experiență în realizarea emisiunilor Radio-TV… Camelia Banța- jurnalist Radio Romania, Larisa Avram- producător TVR, Claudia Nicolau- actriță și producător TVR. Mulțumiri pentru bunăvoința preotului paroh de la Bănești-Fântânele, Ilie Marțineac (aprecieri pentru noua împrejmuire a bisericuței!), a publicistului Ionel Curcan, a cercetătorului eminescolog Nicolae Iosub și a bunului prieten Paul Ciornei.

Notă de subsol
…Familia Paraschiva și Vasile Iurașcu a avut 9 copii, 6 fete și 3 băieți. Doar trei dintre fete, Maria/Marghiolița, Raluca și Safta, au fost căsătorite și au avut copii.
Din familia Iurașcu se trag Olimbiada, Fevronia și Sofia, pe care le menționează „Condica Mănăstirii Agafton din 1872”, arată istoricul Ionel Bejenaru în lucrarea „Trei mătuși Iurașcu ale lui Mihai Eminescu, în condica Mănăstirii Agafton din 1872”. Fevronia Iurașcu (1812-1895) s-a călugărit în 1828, Sofia Iurașcu (1823-1897?) a urmat-o în 1840 împreună cu sora ei Olimpiada Iurașcu (1827-1902), care a devenit și Stareța mânăstirii. Fevronia și Sofia au mai adus și o nepoată, Safta Velisarie, care s-a călugărit sub numele de Xenia.
Cum erau descrise mătușile lui Eminescu? Istoricul botoșănean face o descriere a celor trei mătuși, așa cum este făcută în documentul menționat: „Pe Olimbiada Iurașcu o întâlnim menționată în Condică astfel: fără îndatorire; născută la Dumbrăveni, județul Botoșani; 45 de ani; călugăriță la Mănăstirea Agafton-Botoșani, în anul 1840; cu părul capului sur, cu ochi căprui, cu nasul mijlociu, cu nasul și gura mari, cu fața smeadă, având un semn de fript la piciorul drept; pe Fevronia Iurașcu, „Iurășcioaia cea nebună”, o femeie cam ciudată, o întâlnim menționată în condică astfel: „fără îndatorire; născută la Corni – județul Botoșani; 60 de ani; călugărită la Agafton-Botoșani, în 1828; cu părul alb, cu ochi căprui, cu nasul mijlociu, cu gura mare, cu fața albineață, fără a avea un semn deosebit; pe Sofia Iurașcu: fără îndatorire, născută în Rușii Balș-Bucovina Mare; 49 de ani; călugărită la Agafton-Botoșani, în 1840; cu părul alb, cu ochi căprui, cu nasul gros, cu gura mare, cu fața smeadă și cu negel pe obrazul drept”.

…O surpriză neașteptată în registrele de stare civilă! Am găsit două mențiuni despre o Sofie Iurașcu decedată, prima, la 1878 și alta la 1902, de fapt era vorba despre surorile Sofia – 57 ani, și Safta- 87 de ani, călugărită, la rândul ei, cu același nume…

…Certificat de deces monahia Sofia Iurașcu, 20 august 1878, apoi, monahia Sofia Iurașcu, 4 februarie 1902, Mănăstirea Agafton. Ceea ce inițial părea o banală coincidență sau, poate, o eroare de înscris în acte, ascundea, de fapt, amănuntul mai puțin știut că, în afară de surorile Fevronia, Olimbiada și Sofia, o a patra soră a mamei lui Eminescu, soră cu numele de Safta (mama Xeniei Velisar, n. 1852 – d. 1926, de asemenea trecută la viața monahală), s-a călugărit cu numele de Sofia, după moartea surorii ei în anul 1878…

Dorel Mihai Gaftoneanu

Publicitate

Publicat de: StiriInfoSuceava

Alte articole

Foto/Video – Patru gospodării afectate de un incendiu de proporții în localitatea Dragoșa

Pompierii militari de la subunitățile din Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului și Suceava, împreună cu lucrătorii …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.