26 octombrie: Sfântul Dumitru sau Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir, cel mai important eveniment religios al toamnei

Pe 26 octombrie îi sărbătorim pe cei care poartă numele de Dumitru sau derivate ale acestuia. Sărbătoarea Sfântului Dumitru sau Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir – așa cum mai este cunoscută – reprezintă cel mai important eveniment religios al toamnei.

Amintit și cinstit de creștini pe 26 octombrie, Sfântul Dumitru a trăit în vremea împăraților Dioclețian și Maximian. Era fiul prefectului de Tesalonic.

După ce împăratul Maximian a aflat că Dimitrie era creștin, acesta a fost închis în temniță și ucis cu o suliță. După ce a fost ucis, creștinii i-au luat trupul și l-au îngropat, iar deasupra au construit o biserică mică în care se spune că aveau loc multe minuni.

După ce prefectului Iliricului, Leontie, s-a vindecat de o boală după ce s-a rugat în bisericuța aceasta, a poruncit să fie construită o biserică mare. Când oamenii săpau temelia pentru construcție au găsit și moaștele Sfântului Dimitrie care izvorau mir, iar toată regiunea s-a umplut de mirosulmirului. Astfel, i se mai spune și Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir.

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Dumitru:

Se spune că odată cu ziua de 26 octombrie, marcată în calendar de sărbătoarea Sfântului Dumitru, începe iarna.

Focul lui Sumedru

Peste tot în România, pe 25 octombrie – în ajunul zilei de Sfântul Dumitru, se celebrează Focul lui Sumedru.

Bărbații aprind un foc mare peste care sar pentru a fi protejați de boli tot anul. De asemenea, tradiția mai spune că tinerii care sar peste foc se vor căsători mai repede.

Roata de paie

În anumite zone ale României, oamenii din sate aprind o roată mare de paie căreia îi dau foc și o lasă să se rostogolească pentru a încălzi morții și pentru a proteja gospodăriile de boli și fiarele sălbatice.

Ciobanii află cum este vremea cu ajutorul dulamei și a oilor

Având în vedere că tradiția spune despre ziua de Sfântul Dumitru că reprezintă prima zi de iarnă, ciobanii se folosesc de această zi pentru a vedea cum va fi vremea în iarna ce urmează.

Aceștia pun dulama – haina groasă purtată de ciobani – în mijlocul oilor și așteaptă ca una dintre ele să se așeze.

Dacă oaia care se așează este albă, iarna va fi una friguroasă și aspră, iar dacă oaia este neagră, iarna va fi blândă.

De asemenea, ciobanii mai au un mod de a afla cum este vremea iarna: în dimineața zilei de Sfântul Dumitru, prima oaie care se trezește prevestește vremea.

Dacă se trezește o oaie albă și merge spre sud, iarna va fi grea, însă dacă se trezește o oaie neagră și merge spre nord, iarna va fi una ușoară.

Superstiții de Sfântul Dumitru

  • Se spune că de Sfântul Dumitru nu este bine să te piepteni pentru că atragi necazuri.
  • Nu este indicat să ai datorii neplătite, spune tradiția, altfel îți merge prost tot anul.
  • Tradiția mai spune că femeile trebuie să împartă fructe pentru a le merge bine anul ce vine, iar pentru morți se împarte colivă.
  • În zona Bucovinei, unele gospodine seamănă usturoi în ziua de Sfântul Dumitru pentru ca recoltere din anul următor să fie bune.

Sursa: EuropaFM.

Publicitate

Publicat de: StiriInfoSuceava

Alte articole

Bărbat din Fântânele, evacuat de la domiciliu, după ce și-a pălmuit concubina

Joi seară, în jurul orei 18:46,  polițiștii Secției Rurale Ipotești au fost sesizați prin 112 …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.